Ministerul Finanţelor a transmis Rompetrol Rafinare că răscumpărarea înainte de scadenţă a obligaţiunilor emise în contul datoriei faţă de stat nu se poate face decât prin plata integrală a datoriilor, în condiţiile în care compania deja şi-a exprimat opţiunea de răscumpărare. Rompetrol Rafinare şi-a manifestat intenţia de răscumpărare a obligaţiunilor la data de 9 septembrie, când a efectuat o primă plată în sumă de 229,32 milioane de lei, echivalentul a 54 milioane de euro, se arată într-un comunicat al ANAF.
"Ministerul Finanţelor Publice, luând act de intenţia societăţii de răscumpărare a obligaţiunilor prin efectuarea unei plăţi parţiale, la data de 09.08.2010, a comunicat SC Rompetrol Rafinare SA Constanţa că plata realizată reprezintă doar prima tranşă efectuată în scopul răscumpărării totale a obligaţiunilor ce trebuie îndeplinite până la data de 30.09.2010. Ministerul a comunicat societăţii faptul că, odată manifestată opţiunea de răscumpărare înainte de scadenţă, aceasta nu poate fi decât integrală conform prevederilor convenţiei de emisiune din 2003", se arată într-un comunicat al ANAF.
ANAF a instituit vineri sechestru asigurator asupra unor terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare, precum şi asupra participaţiilor în filialele sale. "Prin măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile nu este afectată activitatea societăţii, întrucât măsurile asiguratorii dispuse au ca efect doar indisponibilizarea bunurilor şi reprezintă o posibilitate de a asigura, la scadenţă, recuperarea integrală a contravalorii obligaţiunilor rămase nerăscumpărate în valoare de 516 milioane de euro", se spune în comunicatul ANAF.
Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a declarat că, prin acţiunile întreprinse, ANAF urmăreşte protejarea interesului statului şi realizarea veniturilor bugetare, pornind de la faptul că datoria de 2,4 miliarde de lei a Rompetrol Rafinare reprezintă circa 2,4% din bugetul de stat previzionat a se încasa în acest an.
Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, a subscris în 2003 obligaţiuni emise de Rompetrol Rafinare în valoare totală de 2,17 miliarde de lei, prin anularea obligaţiilor bugetare reprezentând TVA, accize, contribuţia la Fondul special al drumurilor publice, precum şi majorările de întârziere, dobânzile, penalităţile şi penalităţile de întârziere.
Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare a convocat acţionarii la 30 septembrie pentru a decide conversia în acţiuni a obligaţiunilor nerăscumpărate de la stat şi majorarea capitalului social al companiei cu valoarea acestora. Suma maximă cu care capitalul ar urma să fie majorat este echivalentul în lei al sumei de 517 milioane de euro, adică valoarea tuturor obligaţiunilor emise de Rompetrol Rafinare în 2003.