x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un soldat credincios al partidului

Un soldat credincios al partidului

de Ion Cristoiu    |    07 Iul 2009   •   00:00

Roxana Iordache, al cărei blog îl citesc, fie şi pentru că mă amuză felul în care distinsa colegă se iluzionează că ar putea schimba ceva în ţara asta, m-a mustrat că nu m-am ţinut de cuvânt şi n-am întrebat-o pe Monica Iacob Ridzi despre relaţia sa cu Elena Băsescu.



Aş fi vrut să-i pun întrebarea asta. Se număra printre cele 40 de întrebări pregătite pentru dialogul cu Monica Ridzi.
N-am întrebat-o.
Numai de asta nu-mi ardea.

Am avut la această emisiune Zig-Zag, aflată spre sfârşitul definitiv, zeci de invitaţi. Contrar analfabeţilor răuvoitori din presa noastră tot mai OTV-izată, la Zig-Zag nu-mi propun să demonstrez cât de tare şi mare sunt eu. Încerc să desluşesc omul de dincolo de platoşa sa oficială.

Sub semnul acestui adevăr, chiar din primele minute caut prin fel de fel de şiretlicuri să-l fac pe interlocutor să coboare garda. Astfel încât să se creadă la un taifas, şi nu la o emisiune în direct, faţă în faţă cu un jurnalist iscoditor.

Aşa am procedat şi cu Monica Ridzi întrebând-o despre ştirea că a fost la coafor sâmbătă. Mă aşteptam să-mi răspundă omeneşte, cu umor chiar. Ceva în genul, aşa suntem noi, femeile, când vrem să scăpăm de stres, mergem la cumpărături sau la coafor. Nu mai ţin minte ce a zis. În orice caz, ceva oficial. Din acel moment, comunicarea omenească dintre mine şi interlocutor s-a dus dracului.

Automat, am simţit nevoia să fiu oficial. Şi astfel am reuşit să fac una dintre cele mai enervante şi mai obositoare emisiuni din viaţa mea. La toate întrebările mi-a răspuns cu texte deja ştiute din alte intervenţii. De nenumărate ori am scris că politicienii de azi trebuie să înveţe de la stilul Traian Băsescu teatrul sincerităţii omeneşti.

N-o să uit cele două dialoguri de la B1TV dintre cele două tururi cu Adrian Năstase şi Traian Băsescu. În timp ce Traian Băsescu a răspuns la toate provocările mele în chip firesc, Adrian Năstase făcea ce făcea şi se întorcea la textul electoral. Şi când l-am întrebat despre pasiunea sa pentru albinărit, mi-a răspuns printr-o referire la programul său politic. După emisiune, i-am reproşat acest stil artificial, deja învechit într-o lume în care electoratul te vrea om, şi nu robot.

Mi-a explicat că echipa de campanie i-a spus să aplice principiul pivotului: orice eşti întrebat la TV, să ajungi până la urmă, în răspunsul tău, la programul electoral. Sentimentul că în faţa mea stă un robot recitator de texte şi nu un om l-am avut din plin la emisiunea cu Monica Ridzi. Nici măcar în momentul când s-a pus problema responsabilităţii ei ca ministru prin semnarea unor contracte cu cântec, Monica Ridzi n-a putut fi minim omenească. Să recunoască, în fine, că a greşit ca şef al unei instituţii, fie şi prin lipsa de vigilenţă. Pentru că, vorba aia, a greşi e omenesc.

Sunt trei posibile explicaţii ale acestui comportament:
1.) Monica Ridzi chiar are o problemă de comunicare. Altfel spus, n-a învăţat nimic de la mentorul ei politic: Traian Băsescu;
2.) Monica Ridzi a fost luată pe nepregătite de acest scandal uriaş, căruia i-ar rezista cu greu până şi cei cu pielea tăbăcită de atacuri mediatice, d-apoi o novice într-ale şulfăriilor dâmboviţene. Dacă scapă vie politic din acest cutremur, nu-i exclus să fie un excelent
actor mediatic;
3.) Monica Iacob Ridzi nu-şi poate permite să aibă personalitate într-un partid în care acest drept îl au doar bătrânii.

A trecut neobservat un moment foarte important al dialogului. Cel în care, la modul omenesc, i-am spus Monicăi Ridzi că ar trebui să demisioneze, dacă vrea să facă o carieră în politică. Un lucru pe care-l cred. Monica Ridzi are doar 32 de ani. Sunt politicieni care au ajuns miniştri doar la 60 de ani. Până la această vârstă, Monica Ridzi mai are aproape 30 de ani. Timp în care poate deveni nu numai ministru, dar şi prim-ministru.

Desigur, dacă se încăpăţânează, s-ar putea să rămână mai departe ministru. Nu cred, cum spun mulţi, că se va pricopsi cu o pată la dosarul electoral. Viaţa ne-a arătat că la uninominal au fost aleşi şi bandiţi. Va rămâne, dar nu va face o mare carieră. Pentru că marile cariere le fac numai cei îndrăzneţi.

Ce-a răspuns Monica Ridzi?
"Sunt un om disciplinat, care a crescut în partid şi am ajuns ministru cu sprijinul PD-L. Normal că îţi poţi permite să demisionezi, dar eu sunt un soldat disciplinat în acest partid." Fireşte că un ministru al unui partid nu-şi poate permite să demisioneze când vrea el. Trebuie să discute asta în partid. E greu de crezut însă că un Radu Berceanu, un Vasile Blaga sau Adrian Videanu ar trebui să ceară voie să demisioneze. Aceşti baroni ai PD-L le-ar impune celorlalţi să-i accepte demisia. Nu ştiu dacă Monica Ridzi ar vrea să demisioneze. Sigur e însă că nu se roagă de conducerea partidului s-o păstreze ministru.

După opinia mea, PD-L i-a ordonat să nu demisioneze. Pentru că, urmare a unei evaluări făcute mai mult ca sigur împreună cu Traian Băsescu, liderii PD-L consideră că prin demisia Monicăi Ridzi se deschide calea luării în vizor şi a altor miniştri. Şi Monica Rdizi, soldat credincios al partidului, cum spune ea, nu demisionează. Deşi, aşa cum telespectatorii au putut sesiza, e la pământ.

×
Subiecte în articol: editorial monica ridzi