x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şanse de 50% ca Grecia să iasă din zona euro

Şanse de 50% ca Grecia să iasă din zona euro

04 Iun 2010   •   00:00

Economistul american Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel în 2008, apreciază că probabilitatea ca Grecia să fie nevoită să părăsească zona euro este de 50%, potrivit publicaţiei elveţiene Le Temps.

"Există o şansă din două ca Grecia să fie nevoită să părăsească zona euro. Nu înţeleg cum programul de austeritate impus de Fondul Monetar Internaţional (FMI) poate funcţiona", a afirmat Krugman, totodată consilier al preşedintelui american Barack Obama şi profesor la Universitatea din Princeton.

El estimează că datoria Greciei va continua să crească până în 2015, când va ajunge la aproape 150% din Produsul Intern Brut, în pofida eforturilor şi sacrificiilor cerute de autorităţi populaţiei pentru revitalizarea finanţelor.

"Chiar dacă Atena reneagă azi datoriile, aşa cum a făcut Argentina în 2001, problemele vor persista deoarece cheltuielile publice depăşesc cu mult veniturile. Va persista o mare nevoie de ajustare", a adăugat economistul.

Totodată, Krugman consideră că nici Spania, şi nici Irlanda, state de asemenea confruntate cu probleme financiare, nu pot fi comparate cu Grecia, în condiţiile în care aceste ţări s-au comportat bine în ultimii ani.

Gecia a avut un comportament iresponsabil şi a trişat timp de un deceniu, a mai spus el.

×
Subiecte în articol: externe