Topul celor mai vizibili realizatori/prezentatori de talk-show-uri şi emisiuni, realizat de MediaIQ, este dominat de vedetele trustului Intact, pe podium situându-se Gabriela Vrânceanu-Firea şi Victor Ciutacu, de la Antena 3.
MediaIQ a realizat un top al celor mai mediatizaţi realizatori de talk-show-uri, prima poziţie în acest clasament fiind ocupată de Robert Turcescu. El numără 753 de apariţii în ultimele şase luni, plecarea lui de la Realitatea TV fiind subiectul despre care s-a scris cel mai mult. Gabriela Vârnceanu-Firea ocupă locul doi, cu 638 de apariţii, iar Victor Ciutacu locul trei, cu 567. Realizatorii de la Antena 3 sunt urmaţi, în ordine, de Stelian Tănase (Realitatea TV), Radu Moraru (B1), Cristian Tabără (TVR), Mihai Gâdea (Antena 3), Răzvan Dumitrescu (Antena 3), Mihai Tatulici (Realitatea TV) şi Sandra Stoicescu (Antena 3). Antena 3 domină clasamentul prin cel mai mare număr de prezentatori/realizatori de talk-show-uri şi emisiuni, urmată de Realitatea TV şi B1. În privinţa numărului de apariţii, Antena 3 este televiziunea cu cele mai multe menţionări în presa ultimelor şase luni, peste 1.800, în timp ce Realitatea TV a înregistrat în aceeaşi perioadă puţin peste 200.
Celălalt top, al "ştiriştilor", realizat tot de MediaIQ este condus de vedetele Pro TV Andreea Esca, cu 488 de apariţii în ultimele şase luni, şi Iulia Vântur, cu 327 de apariţii. Prezenţa în ziare i-a adus Simonei Pătruleasa poziţia a treia, cu 238 de apariţii. Următoarele în top sunt: Andreea Berecleanu (Antena 1), Bianca Ioniţă (Kanal D), Cristina Ţopescu (Prima TV), Maria Coman (Antena 3), Oana Frigescu (Antena 1), Monica Dascălu (Pro TV), Adriana Muraru (TVR), Malvina Cservenschi (TVR). Când vine vorba de prezenţa masculină în cadrul buletinelor de ştiri, mediatizarea este mai modestă. Christian Sabbagh (Kanal D) conduce clasamentul cu 110 menţionări, urmat de Andrei Zaharescu (74) şi Cristian Leonte (60).
"Pentru că nu poate fi încadrat în nici una din categoriile de mai sus (ştiri sau talk-showuri/emisiuni), Mircea Badea reprezintă un segment destul de bine delimitat: «one man show». Vedeta Antena 3 a înregistrat în ultimele şase luni 1.770 de apariţii", scriu cei de la MediaIQ, cu menţiunea că în monitorizare nu a fost inclusă ca sursă blogul acestuia.
Monitorizarea MediaIQ a inclus 780 de surse media şi a fost realizată în perioada 8 mai-10 noiembrie 2010. Analiza cuprinde variantele online ale celor mai importante cotidiene naţionale şi locale, bloguri, site-uri generaliste, dar şi variantele online a 16 televiziuni naţionale şi patru postuiri de radio. Trebuie precizat că în monitorizarea MediaIQ nu au fost incluse ca surse blogurile personajelor monitorizate.
Citește pe Antena3.ro