x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Oprescu ia în calcul candidatura la Preşedinţie

Oprescu ia în calcul candidatura la Preşedinţie

26 Iul 2009   •   00:00

Primarul general al Capitalei, Sorin Opres­cu, a declarat aseară la emisiunea Zig-zag cu Ion Cristoiu de la Antena 3 că ia în calcul o candidatură, ca indepen­dent, la preşedinţia României.





Sorin Oprescu a afirmat că pentru a lua o decizie în privinţa candidaturii are ne­voie de timp.
"Îmi trebuie o serie întreagă de lucruri, pentru că este o ho­tă­râ­re de via­ţă şi eu nu m-am jucat niciodată cu via­ţa mea, a pacienţilor mei; nu m-am ju­cat cu viaţa oamenilor. Mai am nevoie de timp, mai lung sau mai scurt, pentru că şi pe mine mă preocupă (n.r. - candidatura) la fel ca şi pe alţii", a declarat primarul general.

El a afir­mat că ceea ce l-ar determina să nu candideze ar fi promisiunile făcute bu­cu­reş­tenilor, pe care ar vrea să le ducă până la capăt. "Decizia depinde numai de mi­ne. Nu am stăpân", a afirmat edilul-şef al Capitalei.

A mai spus că, da­că va candida, ar face-o numai ca independent, urmând să se adre­seze ce­lor care în sondaje spun că România se în­­dreap­tă într-o direcţie gre­şi­tă. "Cred cu tărie că cel care este ales în fruntea statului trebuie să fie mediator, arbitru", a adă­­u­gat Oprescu.

Un sondaj rea­lizat de centrul de studii Avangarde şi dat ieri pu­blicităţii arată că, dacă mâine ar fi alegeri prezidenţiale, 33% din su­bi­ecţi ar vota cu Traian Bă­ses­cu, 22% cu So­rin Oprescu, 19% cu Mircea Geoană, 12% cu Crin An­to­nescu şi 10% cu CV Tudor. 51% din cei chesti­o­naţi spun însă că Opres­cu nu ar trebui să candideze la pre­şe­din­ţie, în timp ce 31% susţin ideea acestei candidaturi. Sondajul a fost rea­lizat în perioada 19-24 iulie.


×
Subiecte în articol: politic video presedintie candidatura