x close

Alo... alo? domnu' "Mircea Rusu Band"?!

0
Autor: Clara Margineanu 07 Iun 2009 - 00:00
Alo... alo? domnu' /Arhiva personală
Vezi galeria foto


La clubul "The Silver Church" de la Casa de Cultură a Studenţilor din Bu­cureşti va avea loc marţi, 9 iunie, lansarea oficială a dublului album de muzică şi poezie "Lumea de rouă". Protagoniştii albumului sunt: Mircea Rusu Band, Maia Morgenstern şi Adrian Pintea.



A declanşat în oa­meni prin mu­zica sa stări de graţie, entuziasm, bu­curii inex­­pli­ca­bi­le, ceva aproape de fericire. Im­pu­ne respect, pentru că se ia în serios în tot ce face. De câţiva ani buni este primar al localităţii Band, de lân­gă Târgu-Mureş. Pare că s-a as­cuns de forfota metropolei, pentru a respira orizonturi senine. Ne gân­dim la el, constant, fie şi numai da­că retrăim anii în care se cânta dez­lănţuit ,,Omu' bun şi pomu' copt ". Mircea Rusu este un profesionist al seducţiei, exersate prin cântec.



          Jurnalul Naţional: Domnule Mircea Rusu, încep prin a spune că vă cred un om fericit. Succesul nu v-a luat minţile, aţi ales să vă as­cundeţi de zgomotul me­tro­polei, să vă apăraţi de agre­siunea mass-media un­de­va la Band, lângă Târ­gu-Mureş. Ce v-a determinat de fapt această hotă­râre?

Mircea Rusu: Aveam 5 ani când împreună cu alţi copii mai mari am hotărât să mergem la furat de prune în livada de la marginea satului. Îmbrăcat în pantaloni scurţi cu bretele ce se încheiau cu năsturei la spate, cu un soare brodat pe piept, mă străduiam din răsputeri să ţin pasul cu micuţa ceaţă. Drumul spre livadă trecea pe lângă Dealul Continitului despre care îmi povestise bunicul. Ajuns în dreptul dealului m-am oprit fascinat de înălţimea lui, şi uitând cu totul de copii am început să-l urc. Când am ajuns în vârf am descoperit o cruce uriaşă făcută din ţevi de metal. Vântul se juca prin fâşia înaltă, mai înaltă ca mine, acoperindu-mă aproape.

Şi acolo, cu cerul senin deasupra mea, cu iarba şi crucea, soarele, am fost pentru prima oară fericit. Într-un fel întâmplarea de-atunci poate fi povestea vieţii mele. Am plecat de foarte timpuriu de-acasă în zările lumii pentru a urca Dealul Continitului din mu­zica românească. Când i-am atins vârful am regăsit gustul fericirii, şi aşa urc mereu acelaşi deal al Continitului pentru fiecare strop de fericire pe care-l intuiesc la capăt de drum. Când am părăsit Bucureştiul, industria muzicală, succesul, pentru a deveni primarul comunei mele, n-am făcut nimic altceva decât să-mi ascult încă o dată inima. Aşa cum se prezenta muzica la vremea aceea devenise o tristă şi pârjolită câmpie ce mi-era întru totul străină.

          Sunteţi primarul lo­ca­lităţii Band. Vă bucuraţi de un important capital de încredere, dragostea local­­ni­cilor. Totuşi cum aţi re­­u­şit să "comutaţi" spiri­tul li­ber al artistului în ri­goarea pe care o presupune ca­litatea de primar?

Nici nu mi-a trecut vreodată prin minte să fac aşa ceva. Am găsit primăria într-un stadiu de unitate cazonă inspirând oamenilor înainte de toate, teamă. Firescul, buna înţelegere, încre­derea, speranţa păreau pierdute pentru totdeauna.

N-am făcut nimic special decât că am înlocuit rigoarea seacă şi rigidă, tâmpă pe alocuri, cu rigoarea fertilă a dragostei. Pentru mine era prea târziu să mă schimb, iar pentru concetăţenii mei era prea devreme să nu încerce să mi se alăture. Am format în timp o comunitate având ca temelie încrederea, şi nu bănuiala teribilă ce măcina întreaga societate românească, storcând-o de energii, oportunităţi şi şanse.

          Mă număr printre cei care au crezut că Mircea Rusu Band înseamnă formaţia lui Mircea Rusu. Dar Band e numele lo­ca­lităţii în care v-aţi născut. Splendid joc de cuvinte... E o chestiune de destin?

Mi se întâmplă să fiu apelat telefonic şi întrebat "Alo? Domnul Mircea Rusu Band?". Un sentiment amestecat de împlinire şi împovărare deopotrivă. Se prea poate ca formula Mircea Rusu Band să fie în fapt, dincolo de jocul de cuvinte, un transfer, un mixaj subtil al timpului şi al genelor.

          Începuturile carierei dumneavoastră au însemnat muzica folk, Cenaclul Flacăra... La distanţa impusă de timpul care a trecut, ce aţi spune acum despre acea perioadă?

Aveam 16 ani când în Târgu-Mureş, la Teatrul de Vară, venea pentru prima oară Cenaclul Flacăra. Mă-ndreptam spre locul cu pricina, dar ce zic mă îndreptam, zburam literalmente. Nu mai simţeam asfaltul sub tălpi, cu atâta înfrigurată emoţie, aşteptam să-l văd... Iar aşteptarea cu vârf şi îndesat mi-a fost răsplătită. Coborâseră parcă îngerii din cer cântând. Rând pe rând, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu, Valeriu Sterian, Mircea Vintilă, Florian Pittiş, grupul Song cu Ioan Luchian Mihalea, Mircea Florian, Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Dan Chebac, Adriana Ausch, Evandro Rosetti, Mihail Stan, Adrian Păunescu şi Dan Andrei Aldea au cântat, dacă se poate spune aşa şi s-au rostit întru fiinţă. Teatrul de Vară devenise o biserică. Parcă ne adusese raiul pe pământ. Caţiva ani mai târziu aveam să fiu eu însumi membru al Cenaclului Flacăra. Mă ochise "boss" cu ochi vulturesc. Din păcate, chingile proletcultismului începuseră să strângă trupul sălbatic şi frumos al spiritului, astfel încât ceea ce eu am găsit reprezenta într-o foarte mare măsură doar efortul solitar admirabil şi salvator al lui Adrian Păunescu. Ici-colo mai răzbătea câte-un sunet pur, ca o palidă promisiune, astfel încât doar poetul ştie cum a impus atenţiei destine care în mod evident n-ar fi reuşit să convingă pe nimeni de nimic. Se spune că Eminescu recita din creaţia unor poeţi mediocri la insistenţele acestora şi ca prin farmec poeziile căpătau un fel de plus-valoare. Aşa se întâmpla şi în Cenaclu. Cu uriaşa lui forţă, "boss" decreta:  "Iată un cântăreţ de mare valoare!" Şi repetat, enunţul devenea credibil până şi pentru cei în cauză. Pentru mine, cel mai valoros exponent al acelei perioade din Cenaclu devenise însuşi Adrian Păunescu. Mie, aşa cum am mai spus, mi-a dat o aripă, m-a învăţat zborul, şi de-atunci, indiferent de toate cele lumeşti, sunt legat statornic de el cu dragoste.

          Sunteţi compozitor, in­ter­pret şi autor al versu­ri­lor. Chiar dacă nu aţi pu­bli­cat vreo carte sau nu vă nu­miţi poet, nici eu nu vă pot numi textier. Această for­mulă de 3 în 1 vă de­fi­neşte cel mai exact? Vă este mai uşor să compuneţi mu­zică pe propriile versuri?

Se întâmplă foarte rar ca mu­zica unor versuri să fie parte din mine, şi-atunci o respir firesc. De cele mai multe ori însă propriile cuvinte se aşază cuminţi în matca propriilor cântece.

          Dacă ar fi să ne amintim de bomba incendiară numită ,,Omu' bun şi pomu' copt"... A spart toate to­purile la vremea respectivă. A fost foarte inteligent din partea celui/celor care au asociat piesa cu numele unui partid. Cum aţi trăit acea explozie mediatică?

Când la o emisiune de televi­ziune, întrebat fiind, câte discuri am vândut cu "Omu' bun şi pomu' copt" am răspuns: "Peste un mi­lion de exemplare", am putut citi pe monitor un mesaj venit din partea unui adolescent care suna cam aşa  "Săracu' domnu' Mircea Rusu, cred că a înnebunit sau visează... Păi atâtea CD-uri n-a vândut nici A.S.I.A., nici Blondy la un loc, darămite dânsul...".  Într-un fel tânărul telespectator avea dreptate. Şi mie atunci mi se părea că visez, dar succesul se comportă uneori atât de ironic... Îl urmărisem asiduu încercând să-l prind cu tot felul de cântece, ce şi acum mi se par inspirate. Ei bine, a venit când aproape nu-l mai aşteptam şi oricum cheful să-l mai caut îmi pierise. Da, a fost un succes uriaş pentru care sunt mândru şi fericit. Urcasem dealul Continitului... Am trăit voluptos acei trei-patru ani cât am fost pe buzele românilor. M-am bucurat de dragostea lor oferindu-le dragostea mea. Banii în schimb au urmat o altă cale, obscură şi mizerabilă, în bună tradiţie a simulacrului de show-biz românesc. Am ţâşnit spre marele public din România direct de pe tarabele din Dorobanţi şi Piaţa Romană. La un an de la apariţia discului, jenate şi încurcate m-au preluat şi posturile de televiziune. Apărusem de nicăieri şi nu făceam parte din nici un fel de tabără. Astfel încât mi-era uşor să înţeleg că pur şi simplu încurcam cu succesul meu. M-am străduit în schimb cât am putut. Cu o parte din redactori imbecili am şi glumit. Cred că am fost un tip de treabă şi nu s-au prins că m-am prins. Una peste alta, acela a fost momentul decisiv al carie­rei mele muzicale, cu două recitaluri consecutive la Cerbul de Aur şi trei recitaluri consecutive la Mamaia. A fost perioada în care am putut întinde o mână şi unor tinere talente care bălmăjeau confuz prin spaţiul muzical românesc. Şi dacă n-au reuşit întru totul să-şi înnobileze fiinţa le-am asigurat în schimb un cadru sănătos în care să se manifeste ferindu-le de intemperiile arhicunoscute: şpaga şi orizontala erotică. Tot atunci am cunoscut oameni admirabili, actori, scriitori, pictori, poeţi, muzicieni, redactori tv, redactori radio, jurnalişti, cărora le voi rămâne mereu îndatorat.

          Spuneţi în cântecul ,,Verde-nrourat": "Vântul bate, apa trece, pietrele rămân / e şi grea, e şi frumoasă viaţa de român". Repet, indiferent dacă a fost sau nu asociat cu vreo culoare politică, acest cântec-imn a ridicat mo­ralul românilor într-o pe­rioadă de prelungită şi de­zar­mantă tranziţie... L-au cântat cu entuziasm, s-au identificat cu versu­ri­le şi ro­mânii din afara ţă­rii... Aţi premeditat acel efect?

Tot ce poţi premedita în mu­zică este consecvenţa cu care îţi urmăreşti fiecare tresărire a sufletului. Efectele par din această perspectivă uneori de-a dreptul comice, entuziasmante câteodată şi întotdeauna străine de intimitatea respiraţiei artistice.

M-am întâlnit şi am cântat pentru românii din afara ţării cu bucurie, entuziasmat de exube­ranţa şi acurateţea simţirii lor naţionale. Păcat că într-o clipă de neatenţie cât vârful de ac, culoarea îmbujorată a sufletului românesc a dat în paloarea manelismului.

          Nu vreau deloc, dar deloc să vorbim despre politică. Vă întreb doar în ce fel înţelegeţi patriotismul?

Eu nu înţeleg patriotismul, eu pur şi simplu sunt patriot. Patrio­tismul nu e de înţeles. E o clipă de noroc, o stare de graţie când Dumnezeu îţi pune mâna în cap şi afli ca prin minune cine eşti, de unde vii şi încotro te duci.

          ,,Doamne, fă din suferinţă/ Pod de aur, pod înalt/ Fă din lacrimă ve­linţă/ Ca-ntr-un pat adânc şi cald..." "Rugă­ciunea" dumneavoastră s-a ridicat spre cer prin cântec. Atât cât se poate spune prin cuvinte, ce relaţie stabiliţi cu divinitatea?

Radu Gyr, prin versurile sale, a compus mai degrabă acest cântec. Am rezonat cu aceste versuri, iar relaţia mea cu divinitatea înseamnă credinţă şi dragoste necondiţionată.

          Cum reacţionaţi în faţa terorii media, invadată de sub­cultură, texte de doi bani, forme fără fond, ţopenie şi vulgaritate? Vă spe­rie? Există riscul coa­li­ţiei mediocrităţilor îm­po­triva calităţii, a bunului gust?

Trăim vremuri în care pe întreaga planetă mediocritatea străluceşte, zornăie din arginţi, otrăveşte aerul, pârjoleşte tot în cale. Un tablou apocaliptic în care nu se mai înţelege om cu persoană. A devenit limpede scenariul ce în România, cu specificitate, îl urmăm cu întristătoare rigurozitate. Valorile în România trudesc în uitare deplină, mor, după care primesc întreaga atenţie media vreme de două-trei zile cât să nu se înmoaie rating-ul şi evident, distincţii şi decoraţii post-mortem. Acolo unde bugetul permite se poate amenaja cu graba recunoştinţei câte o troiţă şi chiar ministatuete. Obligatoriu discursuri din care se revarsă întreaga recunoştinţă, mulţumiri faţă de valoarea naţională, aceeaşi valoare faţă de care cu trei zile înainte era o mare durere în cot. Organizat sau nu, dracul şi-a vârât coada în sufletul omului. Reacţionez de regulă cu întreagă şi cumpătată nebăgare în seamă. Pe de altă parte, întreg acest asalt are şi partea lui amuzantă: în fiecare zi, exponenţii lui ne oferă clipe de amuzament involuntar, căci unde în altă parte poţi întâlni la un loc atâtea divorţuri de gramatica limbii române, atâtea rostiri absurde, atâta nimic pompos, ţâfnos, serios, mic şi crăcănat cu închipuiri de Făt-Frumos.

          Vă e dor uneori de ne­bunia unui concert live, de energia debordantă a unei săli care vă scandează numele?

Îmi doresc tot timpul în sălile de concerte oameni care să vibreze alături de noi, care să ne înnobileze cu emoţiile lor şi care, în drum spre casă, să se simtă pe dealul Continitului...

          În ce rezidă forţa dumneavoastră spirituală, buna cumpătare, fuga de derizoriu? Rădăcinile ardeleneşti, "Iarba verde de acasă"?

Trăiesc pur şi simplu între semenii mei, încercând să confer sens şi justificare propriei existenţe. Cumsecade şi cum se cuvine sunt elemente ale patrimoniului genetic al fiecăruia dintre noi: le ai sau nu le ai. Am intrat într-o duminică în biserica unui sat al comunei cu gândul să filmez slujba. Am găsit acolo bătrânii satului rugându-se în genunchi în faţa altarului. Primul gând ce mi-a venit în minte a fost să închid aparatul de filmat.

Citeşte mai multe despre:   special,   mircea,   rusu,   band

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Mihnea Predeţeanu: România a evoluat în bine, dar mai are paşi importanţi de făcut

Mihnea Predeţeanu: România a evoluat în bine, dar mai are paşi importanţi de făcut
Aşteptările societăţii sunt mai mari decât ritmul în care evoluează societatea, fie că vorbim de infrastructura publică, de serviciile medicale, de cele fiscale sau edilitare. Problema vine din ritmul...

Ioana Petrescu: Societatea nu se mai simte reprezentată de clasa politică

Ioana Petrescu: Societatea nu se mai simte reprezentată de clasa politică
România traversează o perioadă în care la vârful politicii se succed persoane mediocre și lipsite de viziune. Este nevoie ca acest vid să fie umplut de lideri autentici, care şi-au dovedit...

Primăria lui Boc atrage finanțare europeană cu ajutorul firmei fondate de o “penală” din dosarul lui Adomniței

Primăria lui Boc atrage finanțare europeană cu ajutorul firmei fondate de o “penală” din dosarul lui Adomniței
Galerie Foto O companie de consultanță, fondată de fosta directoare a Direcției de Dezvoltare din Consiliul Judeţean Iași, trimisă în judecată pentru corupție și fals intelectual, alături de fostul președinte al...

Radu Tudor: Zero autostrăzi şi spitale noi, cea mai mare greşeală a clasei politice

Radu Tudor: Zero autostrăzi şi spitale noi, cea mai mare greşeală a clasei politice
Infrastructura jalnică, lipsa marilor investiţii, dezvoltarea haotică, lipsa unei viziuni clare privind domeniile în care trebuie investite miliardele statului şi din fondurile europene,  ţin departe...

Teodor Manta: O nouă clasă de politicieni ar putea schimba în bine evoluţia ţării

Teodor Manta: O nouă clasă de politicieni ar putea schimba în bine evoluţia ţării
Sistemul învechit şi inflexibil de gândire a unei părți a românilor și lipsa de motivație și inițiativă a societății ca întreg nu oferă perspective prea favorabile pentru viitor, fiind...

Tel Drum, obligată să ramburseze anticipat liniile de credit, după instituirea sechestrelor asigurătorii

Tel Drum, obligată să ramburseze anticipat liniile de credit, după instituirea sechestrelor asigurătorii
“Măsurile asigurătorii dispuse în cadrul dosarului penal nu sunt incompatibile cu procedura insolvenței”, precizează judecătorul sindic Mariana Nuți Dobrin, de la Secția Civilă a Tribunalului...

Dan Dungaciu: “România a căzut de pe hartă, iar asta nu e asumat de către nimeni”

Dan Dungaciu: “România a căzut de pe hartă, iar asta nu e asumat de către nimeni”
Nu am fructificat aproape deloc – dincolo de anumite avantaje economice – faptul de a fi membru UE și NATO în această regiune. România a ajuns într-o criză internă fără precedent din...

Doctor Mircea Penescu: „Rinichii separă binele de rău în organism”

Doctor Mircea Penescu: „Rinichii separă binele de rău în organism”
Când atât de importantul sistem renal nu-şi mai îndeplineşte rolurile complexe, se deteriorează analizele, cresc otrăvurile din organism - ureea, creatinina, acidul uric - e o stare de uremie şi e...

Mircea Coşea: România încă nu are „clasă politică”

Mircea Coşea: România încă nu are „clasă politică”
Partidele sau grupările politice care există în România au un grad insuficient și provincial de cultură politică şi sunt departe de gradul de profesionalizare din Occident. Practic, România nu...

Șeful DNA Ploiești nu s-a calificat să fie procuror la Parchetul Prahova, dar a fost apt să conducă “unitatea de elită” a lui Kovesi

Șeful DNA Ploiești nu s-a calificat să fie procuror la Parchetul Prahova, dar a fost apt să conducă “unitatea de elită” a lui Kovesi
Galerie Foto Șeful “unității de elită” a DNA din Ploiești, procurorul Lucian Onea, implicat, zilele acestea, în cel mai scandalos episod legat de falsificarea unor probe dintr-un dosar penal, a fost numit...

Radu Călin Cristea: “Au fost momente, în ultimii 10 ani, când m-am simțit mai vulnerabil decât în anii comunismului”

Radu Călin Cristea: “Au fost momente, în ultimii 10 ani, când m-am simțit mai vulnerabil decât în anii comunismului”
Serviciile secrete s-au infiltrat în toate instituţiile statului, cu precădere în Justiţie, prin „proiectul” de țară al fostului președinte Băsescu, schițat în prima reuniune a CSAT...

Primarul Tănăsescu, detectivul asistaților social

Primarul Tănăsescu, detectivul asistaților social
Galerie Foto Un primar din Argeș a decis să dea ajutoare sociale în comună doar celor care au cu adevărat nevoie de ele. A pornit o adevărată cruciadă împotriva alegătorilor care se prefac neajutorați doar ca...
Serviciul de email marketing furnizat de