x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 1,61 de miliarde de oameni au cont pe cel puţin o reţea de socializare

1,61 de miliarde de oameni au cont pe cel puţin o reţea de socializare

20 Noi 2013   •   16:41
1,61 de miliarde de oameni au cont pe cel puţin o reţea de socializare

Aproximativ 1,61 de miliarde de oameni, mai mult de o cincime din populaţia globului, se loghează cel puţin o dată pe lună la o reţea de socializare, se arată într-un studiu al companiei eMarketer.

Potrivit cercetării, numărul utilizatorilor de reţele sociale a crescut cu 14,2% faţă de anul trecut, estimându-se că 2,33 de miliarde de oameni vor folosi astfel de reţele în 2017.

Cea mai mare penetrare a reţelelor de socializare, potrivit eMarketer, este în Olanda, unde 63,5% din populaţie are un astfel de cont. În acest top urmează Norvegia (63,3%), Suedia (56,4%), Coreea de Sud (54,4%), Danemarca (53,3%), SUA (51,7%) şi Finlanda (51,3%).

Potrivit studiului, cea mai mare creştere a penetrării reţelelor de socializare are loc în India (o creştere de 37,4%, deşi doar 7,7% din populaţia acestei ţări foloseşte reţele de socializare). În acest top urmează Indonezia, cu o creştere a penetrării de 28,7% şi Mexic (21,1%).

Cea mai populară reţea de socializare rămâne Facebook, cu peste un miliard de utilizatori.

SUA are cei mai mulţi utilizatori de Facebook (146,8 milioane) însă este de aşteptat să fie întrecută de India până în 2016. 

×
Subiecte în articol: retele socializare facebook