Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Campion şi muritor de foame în România, tânărul pugilist român Alex Marin şi-a făcut debutul în boxul profesionist american cu o victorie spectaculoasă. Alex ”Spartanul” şi-a pus adversarul la pământ în cea de-a doua repriză, după care arbitrii au decis să întrerupă meciul pentru a salva ce-a mai rămas din bietul american.
Flămând de box
Alex Marin n-a mai boxat de patru luni, până să debuteze la profesionişti. Îi era dor de luptă ca de aer. A plecat din România în urmă cu două luni, după ce verişorul său din America aflase cu dezgust de felul în care Alex îşi irosea talentul la mila unor ”decidenţi” de la Bucureşti.
Deşi câştigase singura medalie pentru România în 2010 la Campionatele Mondiale de la Baku, şi după ce fusese singurul boxer român participant la Jocurile Olimpice de Tineret din Singapore, de unde a ieşit pe locul V tot în 2010, Alex devenise muritor de foame în ţara pentru care se luptase pe atâtea scene internaţionale.
Alex Marin a fost dus la box de mic copil, de când avea 11 ani şi de atunci numai asta face. Box. Are 21 de ani şi visează să devină campion mondial în maxim 4 ani.
După rezultatele bune din 2010 parcă totul s-a schimbat în negativ. Sponsorii se pierdeau unul câte unul, iar puţinele oficialităţi care îl mai ajutau cu o masă pe zi şi vitamine îşi pierduseră funcţiile şi l-au dat uitării. Disperat să nu-şi piardă singurul ”stâlp” în viaţă, Alex a căutat sfat dincolo de graniţele ţării, acolo unde mai erau oameni care să-l asculte şi să-l vadă.
Nu doar că familia boxului nu prea l-a ajutat de Alex, dar nici familia lui de acasă nu era în situaţie mai bună. Între cinci fraţi şi două surori, şi după ce părinţii mai pierduseră şi apartamentul, familia Marin ajunsese pe drumuri. Alex şi fratele lui mai mic, Tudor, ajunseseră să doarmă la sala de sport uneori.
Şi totuşi, chiar şi aşa, fără un loc normal de dormit, Alex ar fi rămas în ţară dacă ar fi avut o masă pe zi şi vitaminele necesare pentru a continua boxul.
Din sala de sport super-modernă a antrenorului său american, Bruce Babashan, Alex zâmbeşte cu gura până la urechi. ”Îmi place în America. A fost un şoc când am ajuns aici. Totul e diferit. Boxul e diferit. România şi America sunt diferite, civilizaţia e altfel. Sunt foarte norocos că am ajuns aici şi îi mulţumesc vărului meu, Marin Iulian, care m-a ajutat.”
Iulian Marin este şi el sportiv. De fapt, Marinii cei Mari sunt o familie de sportivi. Tatăl lui Alex a boxat, deşi nu a ajuns până la profesionişti. Fratele mai mic al lui Alex este şi el campion al României, Tudor Marin. Dacă ar fi să numere toţi verişorii care sunt sportivi de performanţă, Alex şi-ar petrece o zi întreagă să şi-i aminteacă pe toţi. ”Suntem o familie de luptători”, spune ”Spartanul”.
Îi place să i se spună ”Spartanul”. Mai ales după ce a văzut şi filmul, Alex s-a asociat cu personajul principal pentru că e lipsit de frică. ”Şi eu la fel sunt. Nu am frică. Îmi place să mă bat, să lupt, asta doresc să fac toată viaţa. Să lupt.”
Lipsa lui de frică a ceva înspăimântător. Pe tot timpul celor 3 ore de aşteptat în vestiar, până să-i vină rândul să lupte, Alex n-a pus capul în pumni o dată. Nu a oftat, nu a scos sunete de îngrijorare. Asta în contrast mare cu ceilalţi luptători pe care i-am văzut nervoşi, gânditori, transpirând. Alex, în schimb, a dansat, a cântat, şi se tot pişca de piele ca să ştie că nu e într-un vis. Din când în când mai pândea pe după cortină la meciul colegilor săi. ”Uite, îl vezi pe ăla în roşu care bate? Cu el mă bat la sală şi-l fac măr,” râde ca un copil bucuros că acuşi-acuşi primeşte ceva bun. ”De că să fiu stresat? Iubesc boxul, cum să fiu stresat? Abia aştept să intru în ring.”
La meciul lui Alex a venit o mulţime de români. Au aflat cu toţii de pe reţelele de socializare pe internet şi au venit cu steaguri, cu prăjituri şi plămânii bine pregătiţi. ”Dă-i la flex, Alex!” se auzea din tribune. şi ”Hai Alex, hai România!” Pentru Spartanul român aceste încurajări au fost importante, spune, pentru că i-au dat energie şi s-a simţit apreciat. ”Nici în România nu am avut aşa susţinere ca aici. Sigur că îmi place, îmi dă putere şi mai multă energie să mă bat. Mă simt ca într-un film, să ştiţi.”
Şi când i-a venit rândul la luptă! Ce bătaie a făcut! L-a zdrobit pur şi simplu pe adversar, în ai cărui ochi se putea citi spaimă şi disperare încă de la mijlocul primei reprize. Este un miracol că a rezistat până în a doua repriză şi tot un miracol pentru el că arbitrul a întrerupt meciul pentru a-i salva pielea. Cu siguranţă, visele de boxer ale acestui tânăr venit de la mii de kilometri distanţă să boxeze împotriva lui Alex, s-au spulberat odată cu croşeul de stânga care l-a pus la pământ şi de unde s-a ridicat sprijinindu-se de corzile ringului.
A fost al doilea KO tehnic al serii. De fapt, toţi elevii antrenorului Bruce Babashan, care l-a preluat şi pe Alex, au câştigat meciurile respective. Şi cum nu, când aceştia se antrenează cu triplul campion mondial William Joppy, un boxer ale cărui performanţe sunt surclasate doar de modestia sa.
Performanţa lui Alex pe ringul de box este încununarea eforturilor multor oameni. Începând de la antrenorul său din România, Nicu Brânzei, care practic l-a crescut vreme de 9 ani, urmat de un antrenor excepţional în America, de colegii de sparing, antrenorii de condiţie fizică şi mulţi, mulţi bani pentru a-i asigura condiţiile necesare. ”El deja a venit la noi un boxer foarte bine pregătit. Noi aici îl vom ajuta să dezvolte şi mai mult calităţile pe care le are, şi care sunt excelente, este clar că în România a avut un antrenor foarte bun,” a spus Bruce înainte de meci. ”Reputaţia boxerilor europeni este cunoscută şi nouă, am viziuni mari pentru Alex, el are o etică a muncii foarte bună şi acest lucru, împreună cu povestea lui impresionantă de acasă, condiţiile din care provine, m-au impresionat şi m-au încurajat să-l iau pe Alex în lotul meu. Alex se luptă pentru viitor,” a mai spus antrenorul. Un lucru însă ţine să-l amintească fiecărui aspirant la titlul mondial: ”modestia n-a dat pe nimeni afară din casă”. Bruce ştie şi vrea ca şi elevii lui să înţeleagă. Modestia este cea care poartă pe umeri succesul unui boxer cu calităţi fizice promiţătoare. Şi speră ca şi Alexandru Marin să înveţe acest lucuru repede.
Un mare, mare susţinător al lui Alex a venit şi el la meci. Ghiţă Mureşan a luat clubul de lupte din Frederick, Maryland, cu asalt. Prezenţa lui acolo a fost ca o rază de lumină pentru toţi românii, şi o ocazia unică pentru mulţi dintre americanii care îl văzuseră pe marele român doar la televizor, la meciurile NBA. Invitat la vestiare, Ghiţă a fost înconjurat imediat de toţi boxerii, antrenorii şi oficialii organizatori. Cu toţii s-au fotografiat cu marele Ghiţă şi n-au pierdut ocazia de a se ”măsura” cu el.
Alexandru Marin este căsătorit şi are o fetiţă de un an şi două luni acasă, în România. La finalul meciului, primele cuvinte pe care le-a spus au fost cu gândul la fetiţa lui, pe care abia aştepta să o vadă din nou prin Skype şi să o audă gângurind. Următorul său meci la profesionişti va fi în luna august. Cu o comunitate de români atât de închegată în jurul lui, cu suportul unei familii care i-a întins o mână de ajutor, deşi nu-l mai văzuse de când avea 3 ani, cu profesionalismul, dedicaţia şi suportul financiar al sălilor de sport ”Champion Boxing Fitness”, ”Hardwork promotions” ale antrenorului său, Bruce Babashan, care i-a devenit imediat un alt ”tată”, Alexandru Marin, sau ”Marin cel Mare” sau ”Spartanul”, poate ajunge la nivelul unui slt sportiv român pe care-l idolatrizează, visul oricărui boxer profesionist român: Lucian Bute.
Întrebat ce transmite în România, Alex a spus ”iubire” familiei. Iar pentru colegii săi de la CFR-CSS Iaşi le doreşte ca măcar de acum încolo să fie băgaţi în seamă şi ajutaţi de oficialităţile boxului românesc. Şi nu doar boxerii din Iaşi, dar şi mulţi alţi sportivi extrem de promiţători, ale căror nume se pierd undeva pe drumul Iaşi-Bucureşti.
Citește pe Antena3.ro
