x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cercetarea provenienţei operelor din “comoara nazistă”, un adevărat maraton

Cercetarea provenienţei operelor din “comoara nazistă”, un adevărat maraton

de Istvan Deak    |    Marina Constantinoiu    |    16 Apr 2014   •   17:45
Cercetarea provenienţei operelor din “comoara nazistă”, un adevărat maraton

Cazul Gurlitt – posesorul “comorii naziste” - s-a amânat practic pentru cel puţin un an. Conform acordului dintre autorităţile germane şi avocaţii lui Cornelius Gurlitt, urmat de decizia Procuraturii din Augsburg de a ridica ordinul de sechestrare a colecţiei octogenarului, toată lumea a câştigat un an.
Intervalul de timp acordat comisiei de cercetare a provenienţei colecţiei lui Gurlitt, Taskforce Schwabinger Kunstfund, reprezintă un câştig pentru toată lumea. Procuratura din Augsburg şi autorităţile germane s-au retras temporar din acest caz, avocaţii lui Gurlitt au recuperat colecţia, singurii care rămân în centrul atenţiei sunt experţii comisiei, dar şi ei au răgaz considerabil să prezinte anumite rezultate concrete. În prezent, colecţia rămâne sub protecţia statului german, iar Gurlitt are acces nelimitat la ea. Din totalul de 1.406 opere individuale, 500 sunt suspectate a fi artă degenerată sau jefuită de nazişti.

Deblocare

Practic, din acest moment, comisia de experţi condusă de Ihngeborg Berggreen-Merkel este actorul principal din cazul Gurlitt. “Nu pot să spun că sunt mulţumită de soluţia găsită, dar desfăşurarea acţiunilor din ultimele zile a reprezentat o deblocare a muncii noastre. Partea de bază a cercetării noastre este aproape finalizată. Sursele sunt pregătite pentru a putea fi analizate şi comparate. Cercetarea provenienţei nu este o cursă de 100 de metri, ci un maraton. Presiunea publică este imensă şi previzibilă. Eu trebuie să permit echipei mele de experţi să analizeze dovezile istorice cu cea mai mare atenţie. Vă dau un exemplu concret. Tatăl lui Cornelius Gurlitt a fost parţial activ şi pe teritoriul Franţei, astfel că noi nu trebuie să analizăm bazele de date din Central Collecting Point, locul unde se depozitau obiectele de artă preluate de Aliaţi, ci şi sursele din arhivele publice franceze. O astfel de analiză necesită timp, dar este singura metodă de a obţine rezultate indubitabile care să confere o bază reală pentru deciziile şi negocierile pe care doar domnul Gurlitt şi solicitanţii le pot lua”, susţine Ihngeborg Berggreen-Merkel într-un interviu acordat Berliner Zeitung.

Scuze şi acuze

“Noi lucrăm cât de repede putem şi cât mai detaliat posibil. Acordul dintre domnul Gurlitt şi autorităţile guvernamentale şi regionale din Bavaria prevede că în cazuri întemeiate putem solicita o prelungire şi după un an a permisiunii de a analiza anumite opere asupra cărora continuă să planeze anumite suspiciuni. Mi-e greu să spun câte solicitări de restituire au fost formulate până acum. Nu vreau să dau cifre exacte fiindcă nu vreau să demoralizez pe nimeni ca să nu ne mai scrie. Noi tratăm fiecare solicitare cu maximă seriozitate şi suntem conştienţi de evenimentele traumatizante care stau la baza ei. Mulţi solicitanţi au acuzat nivelul ridicat al birocraţiei şi calitatea precară a fluxului de informaţii, dar lumea trebuie să înţeleagă că până acum câteva zile noi eram blocaţi de o anchetă penală a procuraturii care nu ne permitea accesul la registrele contabile private ale domnului Gurlitt. Nu era legal să ne uităm prin ele. Ele aparţin indubitabil domnului Gurlitt şi Procuratura nu putea să le dea publicităţii. Chiar şi acum, acest lucru e posibil prin acordul avocaţilor domnului Gurlitt”, a adăugat Ihngeborg Bergreen-Merkel.

Matisse mai aşteaptă

Ea nu exclude ca indiferent de rezultatele obţinute de Taskforce să existe litigii în instanţă între Gurlitt şi solicitanţii de restituire a operelor de artă, cum este şi cazul “Femeie şezând”, realizată de Henri Mattise. “Este adevărat că avocaţii lui Gurlitt anunţaseră un acord de restituire a operei lui Mattise unor solicitanţi îndreptăţiţi, însă în luna februarie alţi descendenţi ai proprietarului de drept au atacat acest acord. În acest moment, acordul este blocat, avocaţii lui Gurlitt aşteaptă o reglementare a lucrurilor între cei doi solicitanţi. Dar să ne înţelegem. Noi nu suntem o instituţie de restituire. Noi cercetăm doar provenienţa operelor. În cazul operei lui Matisse, am analizat dacă solicitanţii pot dovedi că opera a aparţinut strămoşilor lor şi am anunţat avocaţii lui Gurlitt că se confirmă. Nu vreau să comentez dacă s-a reglementat situaţia titlului de proprietate între cei doi solicitanţi. Foarte probabil o instanţă judecătorească va decide asta. Repet, misiunea Taskforce este de a analiza provenienţa operelor. Deciziile privind restituirea şi posesia nu sunt în puterea noastră. Dar pot să vă spun că întreg cazul Gurlitt are un efect pozitiv asupra celorlalte colecţii private, în special datorită dimensiunii istorice. Răspunderea noastră nu poate fi ştearsă nici la 70 de ani de la sfârşitul Celui De-al Doilea Război Mondial. Acordul dintre Gurlitt şi autorităţi poate motiva alţi colecţionari privaţi să se ocupe intensiv de provenienţa colecţiilor lor ”, a încheiat Ihngeborg Bergreen-Merkel.

Anii trec…

Task Force Schwabinger Kunstfund a fost creat în ianuarie 2014, la solicitarea Procuraturii din Augsburg, la aproape doi ani de când procurorii şi vameşii germani îi confiscaseră colecţia lui Gurlitt din apartamentul său munchenez, şi la 4 luni de când revista Focus dezvăluise în premieră coordonatele incredibile ale acestei “comori naziste”. Misiunea Task Force a fost şi este în continuare de a analiza provenienţa fiecărei opere din colecţia lui Gurlitt pentru a stabili în ce caz se poate vorbi de artă degenerată sau confiscată de nazişti. Gurlitt anunţase prin avocaţii săi că va restitui descendenţilor proprietarilor de drept toate operele despre care se va dovedi indubitabil că au fost dobândite nedemn sau ilegal de tatăl sau. Juristul Ingeborg Berggreen-Merkel conduce echipa de 15 experţi, la care s-au adăugat recent un expert al colecţionarului Gurlitt şi un istoric de artă din Polonia, expertul polonez Monika Kuhnke, fiindcă există tot mai multe opere ce duc spre Polonia. Finanţată de statul german, TaskForce nu a prezentat nici un rezultat oficial de la începerea activităţii sale.

×