x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criza alimentară aduce scumpiri pe bandă

Criza alimentară aduce scumpiri pe bandă

07 Feb 2011   •   14:17
Criza alimentară aduce scumpiri pe bandă
Sursa foto: /Reuters

150583-reuters-ali-hashisho-2011-01-24t153557z-1585169044-gm1e71o1tn401-rtrmadp-3-lebanon.jpgGuvernele şi populaţia trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău, deoarece scumpirile recente la mâncare pe bursele internaţionale nu sunt speculative şi nu vor sfârşi printr-o cădere abruptă a preţurilor, spre deosebire de situaţia din 2008.

Potrivit unei analize AFP, deşi pare similar cu avansul accelerat al cotaţiilor mărfurilor din 2007-2008, actualul trend ascendent al preţurilor la alimente şi petrol vine pe fondul cererii tot mai mare din ţările emergente, unde populaţia mănâncă mai mult şi mai bine, alături de dobânzile foarte scăzute la credite şi fenomenele meteorologice nefavorabile agriculturii care se manifestă tot mai des.

Cotaţiile cresc, de multe ori cu procentaje de două cifre, la toate sortimentele de mărfuri, de la porumb şi grâu la bumbac, cauciuc şi petrol. “Situaţia era foarte diferită în 2008 (...) Ceea ce se întâmplă acum este mult mai generalizat”, spune Chris Delgado, specialist pe agricultură la Banca Mondială.

Probleme mondiale

Problema creează tensiuni în întreaga lume, nu numai în Orientul Mijlociu, notează AFP.

În Indonezia, guvernul a suspendat accizele pe importurile de alimente cheie după ce inflaţia a ajuns în ianuarie la 7%. În Bolivia, zahărul este distribuit în raţii după o creştere de 64% a preţului.

Indonezia, cea mai mare economie din sud-estul Asiei, a cumpărat săptămâna trecută 820.000 de tone de orez şI şi-a suspendat taxele vamale pentru orez, soia şI grâu. Algeria a spus recent că a cumpărat aproape un milion de tone de grâu, ducând achiziţiile sale de la începutul lui ianuarie la 1,75 milioane de tone. De asemenea, a urgentat importurile pentru a face stocuri.

Preţuri-record

Un raport ONU dat publicităţii joi a arătat că preţul mâncării a ajuns la noi maxime în luna ianuarie din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din lume. În America de Nord o super-furtună de zăpadă a paralizat câteva regiuni iar în Australia inundaţiile catastrofale a afectat mari zone agricole. Indexul calculat de ONU depăşise deja în decembrie maximele din vara anului 2008, când revolte pentru mâncare au avut loc în Haiti, Egipt, Camerun, Indonezia etc. Creşterea preţurilor a alimentat nemulţumirile din Tunisia, care apoi s-au extins in Egipt, Yemen, Iordania.

Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale, a cerut liderilor mondiali "să pună mâncarea pe locul întâi”.  Banca Mondială estima că 870 de milioane de oameni din statele aflate în curs de dezvoltare erau înfometaţi sau subnutriţi. Acum, ONU estimează că numărul a ajuns la 925 milioane.

“2008 ar fi trebuit să însemne trezirea, dar nu sunt sigur încă dacă toate ţările din lume pe care trebuie să le sprijinim s-au trezit”, a spus Zoellick.

Era crizei alimentare

Iar situaţia nu este pe cale să se amelioreze, spun experţii.

"Cred că preţurile mărfurilor vor continua să crească. Este interesant că şi mărfurile care nu se tranzacţionează intens se scumpesc. Asta ne arată că trendul este bazat pe fundamente şi nu pe speculă", comentează economistul şef al băncii Standard Chartered, Gerard Lyons.

Creşterea din 2008 a afectat doar câteva mărfuri agricole şi petrolul şi a fost determinată în mare parte de speculă şi de decizii politice care au determinat unele guverne să-şi facă rezerve.

De această dată însă problema este cererea tot mai mare din lumea emergentă, din ţări precum China, India, Rusia şi Brazilia, situaţie care face improbabilă inversarea trendului.
×