Două familii din Franţa, cărora acum 20 de ani li s-au schimbat copiii într-o maternitate, au primit despăgubiri în valoare de 1,8 milioane de euro în urma greşelii unei asistente, informează The Guardian.
Greşeala a fost descoperită când cele două fete care au fost schimbate au împlinit 10 ani. Familiile s-au întâlnit după ce au constatat ce s-a întâmplat cu cele două fete, însă nu au păstrat legătura.
Una dintre fete a declarat că nu a fost un moment plăcut atunci când era în faţa mamei sale biologice, pe care o vedea ca pe o străină, conform sursei citate.
În 1994, Sophie Serrano a născut o fetiţă la Clinica Internaţională din Cannes. În spital erau doar două incubatoare disponibile, astfel că fetiţa sa a fost aşezată lângă o alta, fără să li se pună brăţări de identificare.
În momentul în care copilele au fost aduse mamelor, asistenta le-a schimbat, fără intenţie.
Sophie Serrano a spus că atunci când şi-a văzut copilul, a observat că fetiţa are mai mult păr şi a avut îndoieli pe care i le-a mărturisit şi asistentei. Cadrul medical nu a ascultat-o pe mamă, astfel că aceasta a plecat cu fata altei persoane.
Pe măsură ce copilul creştea, Serrano şi soţul său au observat că fetiţa nu semăna cu niciunul dintre ei. Au făcut un test ADN care le-a confirmat bănuielile, moment în care au anunţat clinica care a deschis o investigaţie.
A fost descoperită şi familia cealaltă şi s-a organizat o întâlnire. De atunci însă, cele două familii nu au păstrat legătura pentru că, spune Sorrano, una dintre mame, era mult prea greu să stabilească o legătură după cât timp a trecut.
Un purtător de cuvânt al clinicii a declarat că asistenta care a schimbat copiii ar fi alcoolică, dar şi că este surprinzător că mamele şi-au dat seama de greşeală după 10 ani, potrivit The Guardian.
Această afirmaţie a înfuriat-o şi mai tare pe Sophie Serrano, care a spus că în tot acest timp a fost acuzată că tatăl fetei sale este, de fapt, poştaşul, informează sursa citată.
Femeia spune că îndeamnă toţi părinţii să vorbească dacă au aceleaşi îndoieli ca şi ea, spunând că regretă că nu a fost mai insistentă la momentul potrivit. Aceasta a declarat că are o relaţie mai mult decât apropiată cu fata sa şi că nu trebuie să aibă acelaşi sânge pentru a se simţi ca într-o familie.