x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe El este CEL MAI PERICULOS om din lume! Geniul criminal care confecţionează bombe pentru Al-Qaida (VIDEO)

El este CEL MAI PERICULOS om din lume! Geniul criminal care confecţionează bombe pentru Al-Qaida (VIDEO)

09 Ian 2015   •   10:14
El este CEL MAI PERICULOS om din lume! Geniul criminal care confecţionează bombe pentru Al-Qaida (VIDEO)

Cel mai periculos terorist din lume se numeşte Ibrahim al Asiri şi este principalul fabricant de bombe al reţelei teroriste Al-Qaida, scrie revista Time.

În vârstă de 31 de ani, Ibrahim al-Asiri este un cetăţean saudit cu studii de chimie, care s-a radicalizat în urma morţii fratelui său. Aria sa de expertiză include bombe ce pot fi ascunse în corpul teroriştilor, în camere de luat vederi, cartuşe de imprimante, hard-disk-uri externe şi animale de companie, potrivit autorităţilor americane.

"Ibrahim al Asiri este primul pe listă, este ţinta principală", a declarat un înalt oficial din Centrul american de Contraterorism.

"Este creierul din spatele încercării de asasinat la adresa unui înalt oficial saudit din celula de contraterorism în vara lui 2009. Tot el a creat bomba ascunsă în lenjeria intimă de autorul unui atentat eşuat în ziua de Crăciun, în 2009, la bordul unui zbor Amsterdam-Detroit şi a confecţionat dispozitivele explozive ascunse în cartuşe de imprimante trimise cu avioane de transport de marfă la Chicago, unde erau programate să explodeze în 2010", scriu jurnaliştii de la Time.

"Bombele" ascunse în cartuşe de imprimante au forţat autorităţile americane să verifice la sânge avioanele cargo sau de pasageri care intră în spaţiul SUA. Încercând să-l anihileze, administratia Obama a apelat la atacuri cu avioane fără pilot în Yemen, în urma cărora trei cetăţeni americani au fost ucişi.

Ibrahim al Asiri este "foarte inovativ în încercarea de a găsi căi prin care să introducă bombe la bordul avioanelor, evitând ca acestea să fie detectate de scanere pe aeroport", a declarat anul trecut Seth Jones, un fost consilier al Comandamentului Statelor Unite pentru Operaţiuni Speciale.

Ura lui al Asiri faţă de Statele Unite amplifică ameninţarea pe care acesta o reprezintă, apreciază Jones, care a afirmat că al-Asiri a cooperat cu Anwar al-Awlaki, liderul Al-Qaida în Peninsula Arabica (AQAP), în plănuirea atentatelor.

"Eliminarea lui Al-Asiri ar însemna eliminarea celui mai competent creator de bombe din AQPA", a mai spus Jones.

×