Ministerul Apărării Naționale a fost anunțat luni că în zona localității Rachelu, comuna Luncavița din județul Tulcea, a fost semnalată, printr-un apel făcut de un localnic la 112, existența unor fragmente de dronă.
Echipe ale ministerului și ale altor instituții s-au deplasat la fața locului, unde au evaluat riscurile și au securizat perimetrul.
În urma evaluării, specialiștii au confirmat prezența unei încărcături explozive.
Încărcătura a fost detonată controlat, la fața locului, în dimineața zilei de marți, într-un loc special amenajat, de o echipă de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Datele preliminare rezultate în urma evaluărilor efectuate de specialiști indică faptul că fragmentele provin de la o dronă utilizată în atacurile executate de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare ucrainene în luna aprilie 2026, anterior măsurilor de consolidare și adaptare a apararii aeriene adoptate dupa incidentele grave de la Galati.
MApN susține că, de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, au fost înregistrate peste 100 de atacuri asupra unor obiective aflate în proximitatea frontierei cu România.
În acest context, au fost semnalate 29 de pătrunderi neautorizate ale unor drone rusești în spațiul aerian național și au fost identificate, în aproximativ 50 de situații, drone sau fragmente de drone pe teritoriul României.
Numai în anul 2026 au fost înregistrate 33 de atacuri în apropierea frontierei, iar, ca măsură de protecție și monitorizare a spațiului aerian, aeronavele aflate în serviciul de poliție aeriană au fost ridicate în 26 de situații. Tot în acest an au fost înregistrate 15 pătrunderi neautorizate ale unor drone în spațiul aerian național și au fost identificate, în 14 situații, drone sau fragmente de drone pe teritoriul României.
(sursa: Mediafax)


