x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a ajuns consilier al preşedintelui Ucrainei

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a ajuns consilier al preşedintelui Ucrainei

de Istvan Deak    |    15 Feb 2015   •   11:39
Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a ajuns consilier al preşedintelui Ucrainei

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost numit, printr-un decret din 13 februarie, consilier al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, a anunţat sâmbătă Administraţia Prezidenţială de la Kiev, citată de kyivpost.com.

Saakaşvili va avea ca principală sarcină conducerea Consiliului consultativ internaţional pentru reforme, organism care trebuie să elaboreze propuneri pentru implementarea de reforme în Ucraina, ţară ce se confruntă cu dificultăţi economice semnificative, amplificate de conflictul armat cu separatiştii sprijiniţi de Rusia.

“Mihail va deveni reprezentant al Ucrainei în străinătate şi în acelaşi timp reprezentant al comunităţii internaţionale în Ucraina”, se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele Poroşenko şi postat pe site-ul president.gov.ua.

“Nu vom putea să câştigăm dacă nu vom construi astăzi o nouă Ucraină şi nu vom adopta noi reforme”, a afirmat la rândul său fostul preşedinte georgian, tot într-un comunicat.

Mihail Saakaşvili a devenit preşedinte al Georgiei în anul 2003 în urma “Revoluţiei Trandafirilor”, care a condus la plecarea de la putere a lui Eduard Șevarnadze. În cei zece ani cât a condus această ţară, el a fost criticat pentru stilul său autoritar, dar mai ales pentru războiul pe care l-a pornit împotriva Rusiei în anul 2008 şi care s-a încheiat în numai câteva zile cu o înfrângere dezastruoasă a armatei georgiene.

După ce partidul său, Mişcarea Naţională Unită, a pierdut alegerile legislative din anul 2012 în faţa coaliţiei “Visul Georgian”, zeci de foşti oficiali din Administraţia sa au fost arestaţi şi urmăriţi penal pentru abuz de putere sau corupţie. După ce şi-a încheiat ultimul mandat prezidenţial în noiembrie 2013 (şi scrutinul prezidenţial fiind câştigat tot de coaliţia “Visul Georgian”), Saakaşvili a părăsit Georgia.

În septembrie 2014, el a fost inculpat de justiţia georgiană pentru abuz de putere şi folosirea excesivă a forţei în reprimarea manifestaţiilor din anul 2007, fiind emis şi un mandat internaţional de arestare pe numele său. Saakaşvili consideră însă că acţiunile judiciare împotriva sa sunt motivate politic, opinie împărtăşită de Statele Unite şi de Uniunea Europeană, care au avertizat autorităţile de la Tbilisi că justiţia nu trebuie supusă ingerinţelor politice.

Mihail Saakaşvili nu este primul străin care primeşte o funcţie în administraţia ucraineană. Anul trecut, o americancă fostă colaboratoare a Departamentului de Stat de la Washington şi un lituanian, care a condus un fond suedez de investiţii, au primit portofoliul Finanţelor şi, respectiv, pe cel al Economiei în Executivul de la Kiev.

×