x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hosni Mubarak ar putea fi spânzurat

Hosni Mubarak ar putea fi spânzurat

15 Apr 2011   •   14:15
Hosni Mubarak ar putea fi spânzurat

Fostul lider egiptean ar putea fi condamnat la moarte prin spânzurare, în cazul în care va fi găsit vinovat în cazul reprimării violente a manifestaţiilor. Miercuri, Mubarak împreună cu cei doi fii ai săi, Gamal şi Alaa, au fost plasaţi în detenţie pentru 15 zile.

Potrivit cotidianului guvernamental Al-Ahram, preşedintele Curţii de Apel din Cairo, Zakaria Shalah, a declarat că Mubarak ar putea fi executat, în cazul în care este găsit vinovat de moartea manifestanţilor în mod premeditat, anunţă AFP, citată de de Antena3.

Magistratul a anunţat că mărturia fostului ministru de Interne al lui Hosni Mubarak, Habib al-Adli, care este, la rândul său, anchetat pentru că a ordonat să se tragă asupra protestatarilor, l-ar putea transforma pe fostul lider egisptean în complice.

"Dacă acest lucru va fi dovedit, Mubarak va primi aceeaşi pedeapsă ca persoana care a condus reprimarea şi ar putea fi vorba despre o execuţie, dacă se dovedeşte că manifestanţi paşnici au fost ucişi cu premeditare", a spus preşedintele Curţii de Apel din Cairo care a adăugat că, în cazul în care nu a existat o premeditare, Mubarak va fi condamnat la închisoare pe viaţă.

×
Subiecte în articol: externe Egipt mubarak cairo