x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mesajul lui John Kerry de Ziua Naţională a României, "un aliat de încredere în NATO"

Mesajul lui John Kerry de Ziua Naţională a României, "un aliat de încredere în NATO"

01 Dec 2016   •   12:33
Mesajul lui John Kerry de Ziua Naţională a României, "un aliat de încredere în NATO"

În numele preşedintelui Obama şi poporului american, transmit cele mai sincere felicitări poporului României cu ocazia celebrării celei de-a 98-a aniversări a Zilei Unirii la 1 decembrie, declară secretarul de stat american John Kerry într-un comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat al SUA, notând că România este "un aliat de încredere în NATO". 

"Guvernul meu acordă o mare valoare parteneriatului strategic cu România, un aliat de încredere în NATO şi cu o contribuţie majoră la pacea internaţională, la securitate şi statul de drept. Ţara dumneavoastră, la fel ca Statele Unite, va organiza alegeri naţionale în acest an. Salut angajamentul dumneavoastră în favoarea valorilor democratice şi aştept cu nerăbdare un proces electoral liber şi corect pe 11 decembrie", afirmă John Kerry. 

"Cetăţenii din cele două ţări au relaţii de afaceri, în domeniul artelor, sportului şi la nivel academic. Privind în perspectivă, sunt încrezător că vom continua să ne extindem prietenia şi strânsa colaborare pentru promovarea prosperităţii reciproce şi a unei lumi mai sigure", adaugă el. 

"Cu ocazia acestei zile speciale, vă transmit cele mai bune urări pentru succes, fericire şi sănătate în anul care urmează", conchide secretarul de stat american în mesajul său de Ziua Naţională a României.AGERPRES

×