x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc, invitat în Ungaria în 2016

Papa Francisc, invitat în Ungaria în 2016

de Istvan Deak    |    21 Sep 2013   •   20:37
Papa Francisc, invitat în Ungaria în 2016
Sursa foto: Papa Francisc

Preşedintele ungar, Janos Ader, l-a invitat, vineri, pe Papa Francisc să viziteze Ungaria în 2016, cu ocazia împlinirii a 1.7000 de ani de la naşterea Sfântului Martin din Tours, originar din provincia Pannonia, care era pe actualul teritoriu al Ungariei, potrivit jurnaliştilor prezenţi la întrevederea pe care preşedintele a avut-o la Vatican cu Suveranul Pontif.
Un comunicat difuzat de Biroul de presă al Sfântului Scaun precizează că discuţiile dintre cei doi, pe teme politice, economice şi sociale, au permis să se sublinieze ‘’angajamentul Guvernului ungar în favoarea vieţii şi familiei’’.
Potrivit unor surse ungare, citate de agenţia I.Media, specializată în chestiuni legate de Vatican, cei doi oameni de stat au mai abordat şi problema apei. In opinia Papei, aceasta ar constitui ‘’provocarea secolului al XXI-lea’’, careia ar dori să-i consacre o enciclică.
Fost parlamentar european, conservatorul Janos Ader este în fruntea Ungariei din 2012. Preşedintele Ungariei i-a oferit Suveranului Pontif o sticlă de apă minerală de la Matraverebely.
 

×
Subiecte în articol: papa francisc