x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Revoluţie în prezentarea Discursului despre Starea Uniunii. Cine este “Hemingway” al lui Obama

Revoluţie în prezentarea Discursului despre Starea Uniunii. Cine este “Hemingway” al lui Obama

de Istvan Deak    |    21 Ian 2015   •   17:57
Revoluţie în prezentarea Discursului despre Starea Uniunii. Cine este “Hemingway” al lui Obama
Casa Albă a rupt tradiţia şi a dat publicităţii discursul despre starea Uniunii al preşedintelui Barack Obama cu câteva minute înainte ca acesta să îl pronunţe marţi seară în faţa Congresului, pentru a ajunge la un public mai larg. “La Washington, există un ritual în seara discursului despre starea Uniunii”, a explicat Casa Albă într-un preambul la discursul prezidenţial. “În acest an, schimbăm acest lucru”, menţionează documentul amintit.

Procedura

Până în prezent, o copie sub embargo era remisă presei cu puţin timp înainte să fie pronunţat, pentru a permite jurnaliştilor să îl poată citi şi să înceapă articolul care acoperea evenimentul, dar nu puteau să îl facă public înainte de o anumită oră.

Ziariştii însă “începeau imediat să îl trimită aproape în tot oraşul celor de pe Colina Capitoliului (microcosmosul din jurul Congresului) pentru a obţine reacţiile lor, iar aceştia îl trimiteau mai departe prietenilor şi, până la urmă, toată lumea la Washington îl putea citi, dar publicul rămânea în necunoştinţă de cauză”, a continuat Casa Albă.

În acest an, “pentru prima dată”, textul a fost pus la dispoziţie pe platforma de publicare Medium şi pe site-ul Casei Albe în întregime pentru “cetăţenii din întreaga ţară” şi în acelaşi timp a fost trimis mass-media.

De asemenea, americanii au avut posibilitatea să urmărească discursul în direct, să consulte grafice şi infografii asupra punctelor importante, să trimită pe Twitter frazele preferate şi să adauge comentarii.

“Condeiul” preşedintelui

Cody Keenan, supranumit “Hemingway” de către preşedintele american, este unul dintre “condeiele” locatarului de la Casa Albă. El este cel care a avut onoarea de a redacta alocuţiunea de marţi.

Omul scrie foarte bine (e şi normal!) şi până de curând purta barbă, aşa că a fost numit “Hemingway” de către însuşi Barack Obama. Are aproape 34 de ani, şi lucrează alături de preşedinte din 2008. Cody face parte din echipa însărcinată cu redactarea discursurilor prezidenţiale. Iar el este chiar principalul “speechwriter”, scrie lci.tf1.fr.

În această calitate, şi în 2013 şi în 2014 a pregătit alocuţiunea cea mai aşteptată a anului: cea a “discursului despre Starea Uniunii”, mare moment al politicii americane.

Pentru a-şi realiza sarcina cu succes, Cody Keenan şi-a petrecut sfârşitul anului închis timp de 15 zile într-o cameră a unui hotel din Hawai, unde şeful lui era în vacanţă. La revenirea în Washington, s-a închis în biroul său fără ferestre de la Casa Albă. A fost un dus-întors în Biroul Oval pentru a discuta despre corecturile pe care le dorea Barack Obama.

Pe fond, textul trebuie să respecte forma frazării preşedintelui şi maniera sa de a se exprima. În această optică, Cody Keenan a urmărit zeci şi zeci de discursuri precedente pentru a împrumuta maniera de a vorbi, de a utiliza punctuaţia sau de a pune accent pe anumite cuvinte.

De data asta, Casa Albă a anunţat că Barack Obama nu a retuşat nimic la discursul prezentat. Este, probabil, cel mai frumos omagiu al unui preşedinte pentru “condeiul” său.

Discursul, pe puncte


Economie

Preşedintele Obama a salutat intrarea SUA într-o nouă eră economică. “În această seară, întoarcem pagina unei recesiuni violente”, a spus el. Liderul de la Casa Albă a propus creşterea presiunii fiscale asupra persoanelor cu cele mai mari venituri, precizând că va oferi detalii Congresului în două săptămâni. “Vom accepta o economie în care unii să câştige spectaculos?”, a afirmat el. Obama a făcut apoi apel la progrese în acordurile de liber-schimb cu Uniunea Europeană şi regiunea Asia-Pacific, solicitând Congresului adoptarea unei “proceduri accelerate” de negociere.

Iran
Adoptarea de noi sancţiuni împotriva Iranului “ar însemna eşecul diplomaţiei”, a transmis Barack Obama Congresului. “Diplomaţia noastră lucrează respectând Iranul, unde, pentru prima dată după un deceniu, am oprit avansul programului nuclear şi am redus stocul de material nuclear”, a afirmat el. “Până în primăvară, avem şansa de a putea negocia un acord complet, care să împiedice Iranul să aibă o armă nucleară, care să asigure securitatea Americii şi a aliaţilor săi, inclusiv a Israelului, evitând totodată un nou conflict în Orientul Mijlociu”, a adăugat Obama. “Nu există nicio garanţie că negocierile vor fi încoronate de succes, însă adoptarea de noi sancţiuni va submina cu siguranţă eforturile diplomatice. Nu are niciun sens, de aceea mă voi opune prin veto”, a precizat liderul de la Casa Albă.

Cuba
“În acest an, Congresul va trebui să înceapă lucrul pentru a pune capăt embargoului” pe care Washingtonul l-a impus Havanei în urmă cu peste o jumătate de secol, a transmis Obama. “În Cuba, punem capăt unei politici care a încetat de mult timp să funcţioneze. Când ceea ce faci nu mai merge de peste 50 de ani, este timpul să încerci altceva. Mâna prietenoasă întinsă poporului cubanez poate permite întoarcere paginii unei moşteniri a neîncrederii”, a spus el.

Terorism
SUA şi partenerii lor vor învinge organizaţia Statul Islamic (SI), însă “acest efort va lua timp. Trebuie să ne concentrăm asupra acestui scop. Însă vom reuşi”, a afirmat preşedintele american. El s-a declarat de asemenea solidar cu toate victimele terorismului, “de la o şcoală din Pakistan până pe străzile Parisului”. “Vom continua să-i urmărim pe terorişti şi să le distrugem reţelele şi ne rezervăm dreptul de a acţiona unilateral, cum nu am încetat să o facem de când am fost ales, pentru a-i elimina pe terorişti, care reprezintă o ameninţare directă pentru noi şi pentru aliaţii noştri”, a spus Barack Obama în faţa Congresului.

Rusia-Ucraina
“Apărăm principiul conform căruia marile puteri nu trebuie să le hărţuiască pe cele mai mici, opunându-ne agresiunii ruse, susţinând democraţia în Ucraina şi oferindu-le noi asigurări aliaţilor noştri din NATO”, a spus Barack Obama. “Anul trecut, în contextul în care desfăşuram munca dificilă de a impune sancţiuni împreună cu aliaţii noştri, unii au sugerat că agresiunea (preşedintelui rus Vladimir) Putin constituie o demonstraţie magistrală de strategie şi de forţă. Ei bine, astăzi, SUA sunt cele care se ţin puternice şi unite cu aliaţii lor, în timp ce Rusia este izolată, iar economia ei este distrusă”, a declarat el.

Guantanamo
Obama a promis că nu-şi va relaxa eforturile de a închide centrul de detenţie de la baza americană Guantanamo din Cuba. “Este momentul să închidem Guantanamo”, a spus el. “În calitate de americani, suntem profund angajaţi faţă de justiţie - prin urmare, nu are sens să cheltuim trei milioane de dolari pe deţinut pentru a menţine o închisoare pe care lumea o condamnă şi de care teroriştii se folosesc pentru a face recrutări”, a declarat preşedintele american.

Antisemitism
“Ca americani, respectăm demnitatea umană. Ne pronunţăm împotriva resurgenţei deplorabile a antisemitismului în unele părţi ale lumii şi continuăm să respingem stereotipurile insultătoare împotriva musulmanilor, dintre care marea majoritate împărtăşesc cu noi angajamentul în favoarea păcii”, a afirmat Obama în faţa Congresului.

×
Subiecte în articol: barack obama Cody Keenan hemingway