x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bombe la temelia statului de drept

Bombe la temelia statului de drept

de Dan Constantin    |    03 Mai 2018   •   10:53
Bombe la temelia statului de drept
Sursa foto: ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

Invitată la Congresul Avocaților, Dana Gârbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, a avut o poziție fără echivoc, reamintind că la o reuniune anterioară, nu mai departe de doi ani, tema dreptului la apărare, a confidențialității relației client- avocat era apreciată de voci ale societății civile ca o superimunitate. „Pentru mulți dintre noi drepturile fundamentale ale omului au rămas concepte teoretice și carcase goale, ușor de lepădat, iar prețul desconsiderării acestor drepturi este unul pe care îl vom plăti în viitor, fiecare dintre noi, ca indivizi, în raporturile cu statul, dar și ca stat în raport cu alte state”, a avertizat Gârbovan. Temeri mai vechi ale magistraților, exprimate încă din 2015, „legate de influențele serviciilor secrete în actul de justiție, s-au dovedit pe deplin justificate. Toate aceste hotărâri și protocoale secrete ce au afectat desfășurarea proceselor judiciare au fost bombe așezate la fundamentul statului de drept”. Președintele UNJR consideră apoi că „este absolut necesară, pentru a proteja în primul rând secretul profesional și statutul avocaților, interdicția avocaților de a fi agenți acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor secrete. Ce garanții efective ale dreptului la apărare sunt dacă avocatul ar putea fi în același timp și ofițer al unui serviciu de informații? Și este de aceea rolul dumneavoastră de a cere Guvernului și Parlamentului reglementarea interdicției ca un avocat să fie acoperit sau lucrător al unui serviciu de informații”. Reprezentanta judecătorilor a îndemnat ca vocea avocaților să se facă auzită: „Într-o societate tot mai interesată de chestiuni ce privesc justiția, este esențial ca vocea avocaților să se audă tot mai puternic”.

 

 


 

×
Subiecte în articol: Dana Gârbovan