x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cartierul Justiției, povestea cu Cocoșul Roșu

Cartierul Justiției, povestea cu Cocoșul Roșu

de Dan Constantin    |    16 Iun 2017   •   15:30
Cartierul Justiției, povestea cu Cocoșul Roșu
Sursa foto: DIANA OROS

Tudorel Toader, ministru pentru patru luni în Guvernul de șase lui Grindeanu, a primit o bilă neagră la evaluarea-ghilotină pentru că nu a realizat Cartierul Justiției. Așadar, ministrul Justiției nu a ,,picat” pentru lentoarea în modificarea Codurilor Penale, pentru întârzierea Legilor Justiției și amânarea evaluării DNA, ci pentru un proiect anunțat de Guvern încă din 2014, care nu a ieșit din zona vorbelor și a planșelor.

Istoria unui ansamblu reprezentativ pentru București plasat pe locul destinat acum Cartierului Justiției începe din anii 80 ai Epocii de Aur. Ceaușescu hotărâse ridicarea unui amplu Centru Național Cântarea României pe amplasamentul din perimetrul Bdul Unirii, Bdul Octavian Goga, străzile Nerva Traian, Mircea Vodă, pe o suprafață de aproape 11 hectare. În decembrie '89, șantierul Operei Naționale era început, fundațiile construcției plasate în inima centrului cultural fiind turnate.

După ani de părăsire a lucrării, primarul Videanu anunță demararea proiectului imobiliar Esplanada, care nu depășeşte intenția. Guvernul Ponta dă startul pentru Cartierul Justiției, un Memorandum din 2014 anunță plasarea în spaţiul unitar a unui ansamblu de instituții cu profil juridic. Finanțarea urma să fie asigurată printr-un aranjament de 200 de milioane de euro cu Banca Mondială. Clădiri pentru instanțe, CSM, Parchete, Institutul Superior al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri alăturate unor instituții de cultură erau incluse în nota de fundamentare. În 2015, în octombrie, Ministerul Justiției lansează în mandatul lui Cazanciuc dezbaterea publică a proiectului pentru Cartierul Justiției. Sunt prezentate date generale ale proiectului care are ca pivot Noul Palat de Justiție, dar nu aflăm din document costuri estimate, modalități de expropiere a terenului. Următorii miniștri ai Justiției - Prună și Iordache - nu fac anunțuri legate de Cartierul Justiției. Programul de guvernare 2017-2020 menționează realizarea Cartierului Justiției – Justice District la capitolul de Justiție, dar și la capitolul Cultură, alături de sala multifuncțională. Nu sunt precizate termene, nici costuri sau sume alocate investițiilor.

×
Subiecte în articol: tudorel toader