x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Miza protectiei. pastrarea dosarelor grele

Miza protectiei. pastrarea dosarelor grele

de Dan Constantin    |    06 Apr 2017   •   13:30
Miza protectiei. pastrarea dosarelor grele

Statutul procurorului Mircea Negulescu (Portocală) rămâne incert. Secția pentru procurori în materie disciplinară l-a suspendat din funcție din 28 februarie 2017. A trecut de atunci mai bine de o lună, dar raportul Inspecției Judiciare care îl tot cerceteaază nu a fost încă produs. Mâna nevăzută care i-a asigurat protecția de-a lungul carierei îl ocrotește în continuare? Căderea lui Negulescu pune sub semnul derizoriului și anchetele care au făcut gloria sucursalei DNA din Ploiești. Dosarele fugarului Ghiță, dosarul Blair, cele ale familiei Ponta, dosarele făcute familiei Cosma, fost preşedinte al Consiliului Județean Prahova, alte anchete trimise spre judecare sau încă nefinalizate, care au dus la arestări de procurori-șefi, la pierderea funcțiiilor unor grade înalte din poliție, nu mai au credibilitate după ce Negulescu a fost scos în piața publică gol pușcă și plimbat cu înregistrări netrucate pe la televiziuni. Un zurbagiu cu apucături de gangster, cu gesturi de om fără busolă, pilangiu care scotea la produs probe blonde din anturaj. Fabrica de denunțuri s-a înecat în propria vomă și pe mâzgă au alunecat în mizerie metodele luptei anticorupție de la Ploiești.

Faptele lui Negulescu Mircea, comportamentul lui bizar erau de notorietate. Ce știa tot Ploieștiul, nu putea fi neștiut la structura centrală a DNA. La CSM erau depuse încă de anul trecut plângeri detaliate, probe, înregistrări. Denunțătorii îl denunțau la rândul lor, un ziarist din Prahova, care ia pulsul nației, avea și el dovezi pe care le-a ținut la cutie. Șandramaua s-a prăbușit când a căzut Coldea. Negulescu, picat la testul de siguranță, poate să-și dea drumul la gură. Ca să scape, va țipa. E și ăsta un motiv de îngrijorare pentru Kovesi. Premiantul a împuțit clasa, dar nu poate fi dat afară! 

 

 

 

 

 

×