x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale COD GALBEN de INUNDAŢII în judeţele Vaslui şi Botoşani

COD GALBEN de INUNDAŢII în judeţele Vaslui şi Botoşani

13 Noi 2016   •   12:33
COD GALBEN de INUNDAŢII în judeţele Vaslui şi Botoşani

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis duminică dimineaţa două atenţionări Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Vaslui şi Botoşani, valabile în următoarele ore. 

Potrivit hidrologilor, până la ora 24:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele superioare Jijia, Sitna şi Miletin, în judeţul Botoşani. 

"Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe râurile mici din bazinul superior al Jijiei", precizează reprezentanţii INHGA, citaţi de Agerpres

De asemenea, până la ora 20:00, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, se vor înregistra în continuare creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşirea Cotelor de atenţie pe râurile Bârlad şi Tutova, judeţul Vaslui. 

Judeţul Botoşani se află duminică, până la ora 18:00, sub Cod portocaliu de ninsori însemnate cantitativ, în timp ce pentru judeţul Vaslui a fost emisă o atenţionare Cod Galben.

×