x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ambulanţa nu poate intra pe străzile laterale din Bucureşti

Ambulanţa nu poate intra pe străzile laterale din Bucureşti

08 Feb 2010   •   00:00

Dr. Alice Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă al Capitalei, spune că, din păcate, medicii ajung foarte greu la solicitările persoanelor care locuiesc pe străzi laterale.



"Dacă pe şosele şi bulevardele principale s-a făcut deszăpezirea, pe străzile laterale nu s-a putut intra mai mult. Volele care au curăţat zăpada au blocat străzile laterale, creând un baraj. Primăriile ar trebui să aibă în vedere când degajează marile artere să nu blocheze străzile laterale şi să încerce să degajeze de zăpadă intrările şi ieşirile de pe acestea", a afirmat dr. Alice Grasu, citat de Agerpres.

Ea a menţionat că, în cursul nopţii de duminică spre luni, au fost doar 366 de solicitări la Ambulanţă, cu 100 mai puţine faţă de noaptea precedentă. "Am avut însă maşini blocate în judeţul Ilfov. O maşină a stat de la 3 dimineaţa până la 7 în zona Măgurele până să ajungă la caz. Încercăm să ajungem în timp util, respectiv în 15 minute la urgenţele majore de cod roşu, şi înregistrăm întârzieri la celelalte solicitări, astfel că până în prezent avem 40 în aşteptare şi numărul acestora va creşte din cauza greutăţii cu care se circulă", a subliniat managerul dr. Alice Grasu.

×
Subiecte în articol: observator