x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Capital Românesc vs globalizare

Capital Românesc vs globalizare

de Diana Scarlat    |    09 Dec 2010   •   20:12

Fundaţia Dan Voiculescu şi Societatea Civilă pentru Educaţie şi Informatizare au organizat ieri finala „Dezbate România”. Timp de patru săp­tămâni, studenţi de la opt facultăţi din Ro­mâ­nia şi-au confruntat argumentele şi retorica. „Reprezintă emi­grarea o soluţie pentru tinerii din Ro­mâ­nia?”, „În România anului 2010, există perso­na­lităţi care pot constitui modele de urmat pentru tânăra ge­ne­raţie?”, „Valorile tradiţionale mai au loc în so­cietatea modernă?”, „Este va­loa­rea mai importantă decât notorietatea?” sunt temele pe marginea cărora membrii echi­pe­lor participante şi-au expus şi susţinut pă­re­rile, organizate conform rigorilor unui concurs de acest tip, în pro şi contra. Tema compe­teţiei finale a fost „Capital Românesc versus globalizare”, studenţii susţinându-şi cu îndârjire opiniile, într-un adevărat duel de argumente.

Juriul dezbaterii finale, format din perso­nalităţi specializate în domeniul comunicării şi formatori de opinie, precum Lucian Mândruţă – realizator tv, Ilie Şerbănescu – analist economic şi Daniel O. Bejan – scriitor a punctat argumentele tinerilor din cele două echipe care au participat la finală, respectiv echipa „Equilibrium”, formată din studenţi de la Fa­cultatea de Drept, susţinătoarea păstrării ca­pitalului în ţară, şi echipa adversă. „Tinerii Jurnalişti”, de la Facultatea de Jurnalism, sus­ţi­nă­toare a globalizării, ambele aparţinând Universităţii Bucureşti. Acestea au obţinut, în confruntările anterioare, cele mai mari punctaje: 459, respectiv 469.

Pentru a creşte gradul de dificultate al competiţiei, cei zece studenţi calificaţi în finala concursului „Dezbate România” au combătut pe două teme: „Capital românesc vs globalizare”, la care s-a adaugat un subiect surpriză, constând în inversarea argumentelor, astfel încât fiecare echipă a trebuit să susţină punctul de vedere al adversarilor.

Marele premiu a fost câştigat de echipa „Equilibrium” şi constă în 1.000 de euro şi un consistent pachet de cărţi. Cei mai buni dintre participanţi, care s-au remarcat de-a lungul etapelor anterioare, vor fi invitaţi în emi­siunea „Nimic important”, realizată de Lucian Mândruţă şi difuzată de postul de televiziune Antena 2.

×
Subiecte în articol: observator