x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coplata pentru serviciile medicale intră în vigoare de azi

Coplata pentru serviciile medicale intră în vigoare de azi

01 Apr 2013   •   09:21
Coplata pentru serviciile medicale intră în vigoare de azi
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Coplata pentru serviciile medicale intră în vigoare de azi, odată cu aplicarea contractului-cadru privind sistemul de asigurări sociale de sănătate şi publicarea normelor de aplicare în Monitorul Oficial, informează agerpres.ro.

Coplata va avea o valoare de minim 5 lei şi maxim 10 lei şi va fi percepută la externarea pacientului indiferent de câte zile va sta în spital. Coplata se va percepe de fiecare spital pe baza aprobării Consiliului de Administraţie al unităţii, între aceste limite. 

Sunt exceptate de la coplată bolnavii cronici incluşi în programele naţionale şi care au nevoie de mai multe internări pe an, copiii şi tinerii până în 18 ani, gravidele, lehuzele, pensionarii cu pensii sub 740 de lei, persoanele cu handicap.

De asemenea, nu achită coplata cazurile considerate de urgenţă, urmând ca în această situaţie să fie făcute o serie de protocoale noi pentru internarea de urgenţă.

În noul Contract Cadru există o serie de modificări şi pentru spitalele publice.

Acestea se referă la blocarea efectuării de arierate şi la măsura de sancţionare prin demitere a managerilor care continuă să realizeze arierate.

O altă măsură foarte importantă care vine în sprijinul managerilor de a se încadra în noile cerinţe privind arieratele este aceea de modificare a tarifelor pe caz ponderat (TCP) în funcţie de competenţele şi complexitatea cazurilor rezolvate în unităţile sanitare.

Pentru unităţile strategice tarifele pe caz ponderat vor creşte la 1.800 de lei. La acestea se adaugă şi fondurile noului program de Anestezie Terapie Intensivă care se va introduce de anul acesta.

Conform noului Contract-Cadru vor exista tarife speciale pentru spitalele strategice, de 1.800 lei, tarife pentru spitalele de suport şi institute de 1.600 de lei şi tarife speciale pentru spitalele municipale şi orăşeneşti.

Odată cu intrarea în vigoare a Contractului-Cadru, în unităţile spitaliceşti se va introduce un chestionar în care pacienţii pot arăta gradul de satisfacţie privind serviciile primite, comportamentul medicilor etc.  

×
Subiecte în articol: coplata coplata spital