x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator De 10 ani prin instanţe pentru un imobil

De 10 ani prin instanţe pentru un imobil

de Gabriela Antoniu    |    15 Mar 2010   •   00:00

Arhitectul Şerban Cantacuzino a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc şi ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, în care exprimă indignarea familiei Cantacuzino "faţă de felul în care se trenează tranşarea litigiului prin care sunt revendicate proprietăţile (teren şi imobil) din Calea Victoriei 109".

Şerban Cantacuzino aminteşte în scrisoare că familia sa, alături de familia Brâncoveanu, se află în proces de mai bine de 10 ani cu RAPPS şi cu SC Petrom SA, "sperând la o soluţionare justă şi corectă care întârzie să vină, în mod nejustificat". "Faptul că în decembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis procesul spre rejudecare pentru a doua oară, deşi aceasta a sancţionat greşelile de judecată ale Curţii de Apel Bucureşti, este de natură să ne îngrijoreze şi să ne ridice o multitudine de suspiciuni.

Teama noastră este pe deplin justificată, cu atât mai mult cu cât, în trecut, judecata Curţilor nu a fost ferită de intervenţia ilegală şi abuzivă a unor oameni de stat care au ocupat, iar unii dintre ei ocupă în continuare funcţii executive sau de reprezentare. Din nefericire, experienţa noastră ne arată că, de multe ori, aceştia au intervenit în interesul unor speculatori privaţi, uitând că rolul lor democratic este acela de a acţiona în interesul public şi cu deplina respectare a legilor", se arată în scrisoare.

Cu toate acestea, semnatarul scrisorii îşi exprimă speranţa că "justiţia din România a atins maturitatea democratică necesară pentru a-şi menţine independenţa faţă de intruziuni externe şi că va reuşi să tranşeze acest litigiu în timpul cel mai scurt, cu deplinul triumf al dreptăţii".

×
Subiecte în articol: observator