x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DISCRIMINARE POLITICĂ! Studiul interzis Gabrielei Firea de TESTARE ÎN MASĂ, acceptat pentru județul Alba!

DISCRIMINARE POLITICĂ! Studiul interzis Gabrielei Firea de TESTARE ÎN MASĂ, acceptat pentru județul Alba!

de Dan Constantin    |    30 Apr 2020   •   14:16
DISCRIMINARE POLITICĂ! Studiul interzis Gabrielei Firea de TESTARE ÎN MASĂ, acceptat pentru județul Alba!

Decizii contradictorii ale autorităților medicale care gestionează măsurile în perioada pandemiei. Se anunță ca un mare succes începerea unui program de testare în masă în județul Alba. Testarea se va face după un program de sondaj sociologic pentru a obține informații necesare epidemiologilor referitoare la persoanele vulnerabile și a măsurilor de protecție. Studiul este aprobat de Ministerul Sănătății, aceiași autoritate care nu a aprobat o acțiune similară  pentru București.

Testarea în masă la București, plecată din inițiativa primarului general Gabriela Firea,sprijinită cu suportul științific al Institutului Balș, a fost acceptată de fostul ministru al Sănătății, Costache, dar respinsă de succesorul Tătaru. Unul din motivele demiterii profesorului Streinu Cercel de la conducerea comisie COVID 19 , prin decizia lui Tătaru, la cererea premierului Orban și președintelui Iohannis, a fost și suportul acordat programului de testare în masă în București.

Județul ALBA este un fief al PNL iar conducerea primăriei Capitalei este PSD. ESTE ȘI O DISCRIMINARE PE CRITERII POLITICE, în poziția contradictorie a Ministerului Sănătății?

×