x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA îl arestează pe Paltin Sturdza la 70 de ani după ce a facut-o KGB-ul. Paltin este nepotul generalului Avramescu, eliberatorul Ardealului, la 25 octombrie 1944

DNA îl arestează pe Paltin Sturdza la 70 de ani după ce a facut-o KGB-ul. Paltin este nepotul generalului Avramescu, eliberatorul Ardealului, la 25 octombrie 1944

de Dan Constantin    |    24 Oct 2014   •   11:47
DNA îl arestează pe Paltin Sturdza la 70 de ani după ce a facut-o KGB-ul. Paltin este nepotul generalului Avramescu, eliberatorul Ardealului, la 25 octombrie 1944

După 70 de ani de la arestarea lui de către poliţia secretă sovietică NKVD, Prinţul Paltin Sturdza este încătuşat de DNA. Paltin a fost cel mai tânar deţinut politic al României, în 1945, SUB OCUPAŢIA SOVIETICĂ, şi are scris în destin să fie arestat şi de poliţia politică a lui Băsescu Traian. El a fost încătuşat şi trimis sub escortă la Bucureşti pentru a fi judecat în timpul nopţii la Înalta Curte de Casaţie şi Justitie, instanţa care a admis cererea procurorilor de arestare.

Povestea zguduitoare a familiei celui a cărui libertate s-a judecat azi noapte arată că în România cercul istoriei se închide pentru acest os domnesc după 70 de ani în data de 25 octombrie. Este Ziua de naştere a Regelui Mihai, Ziua Oştirii Române şi ziua în care Armata Română a eliberat în 1944 ultima localitate cedată prin Dictatul de la Viena. Toate aceste evenimente au avut înrâuriri puternice asupra familiei Prinţului Sturdza.

Unul din bunicii lui Paltin, Mihail Sturdza, a fost ambasador al României la Copenhaga şi ministru de externe în guvenul Antonescu. El a avut un fiu, Ilie Vlad Sturdza, tatăl lui Paltin, prefect de Iaşi. Ilie Vlad Sturdza se căsătoreşte cu Felicia, fata generalului Gheorghe Avramescu, un Erou al oştirii, cu un destin tragic. În timpul războiului împotriva Rusiei sovietice, Felicia îl aduce pe lume în 1944 pe Paltin, al cărui nume este ales la sfatul bunicului, generalul Avramescu, născut în comuna Păltiniş din Botoşani, lângă malul Prutului.

Generalul Avramescu s-a distins în luptele pentru eliberarea Basarabiei, şi a condus Corpul Vânatorilor de munte în acţiunile ofensive din anii 1941-1942 pe frontul din Crimeea, participând la cucerirea Sevastopolului.

În 1944, este înlocuit de Antonescu de la comanda Armatei a 4-a, după o serie de divergenţe chiar în 23 august. În septembrie 1944 revine la comanda Armatei a 4-a care desfăşura lupte grele cu armatele germano-hortyste pentru eliberarea Transilvaniei. Sub comanda generalului Avramescu, la 25 octombrie este eliberat oraşul Carei, consfinţindu-se eliberarea întregului teritoriu naţional de pe graniţa de vest. Generalul participă în continuare la luptele din Ungaria şi Slovacia.

În 2 martie 1945 este scos de la comanda trupelor şi dus sub escorta poliţiei secrete sovietice sub pretextul că trebuie protejat în vederea îndeplinirii unei misiuni importante la Bucureşti, este separat de trupele Armatei a 4-a şi împuşcat pe teritoriul Ungariei. Ruşii aflaseră de planul Regelui Mihai de a înlocui guvernul Rădescu, aducându-l ca prim ministru pe generalul Avramescu, militar cu un mare prestigiu. Soluţia Regelui strică planurile ruşilor care pregateau să-l impuna pe Petru Groza.

Prin dispariţia generalului Avramescu, ruşii şi-au pus planul în aplicare la 6 martie 1945, ca un prim pas politic spre sovietizarea României. NKVD a arestat-o şi pe soţia generalului, Adela Avramesu, dar şi pe fiica acesteia, Felicia, care îl avea alături pe fiul său de doar 11 luni, Paltin Sturdza.

Felicia nu suporta gândul de a fi prizoniera NKVD şi se sinucide în 3 martie. Adela este expediată în Rusia, fără a fi judecată, de unde revine bolnavă după 11 ani, în 1956. Micuţul Paltin, care avea doar 11 luni devine cel mai tânar prizonier politic, reţinut de ocupanţii sovietici. După câteva zile de arest alături de bunică în sediile NKVD este încredinţat unor rude. A aflat la venirea în ţară a bunicii Adela din gulag, că mama murise iar despre tata, nimeni nu putea spune unde se afla. Familia îl credea mort. Ilie Vlad Sturdza trăia. Dezertase din armată, imediat după 23 august şi ajunsese în zona de ocupaţie franceză a Germaniei. Se înrolează în Leginea străină şi se stabileşte apoi în Spania, alături de alţi legionari, primiţi ca refugiaţi politici de regimul lui Franco.

Paltin absolvă Filologia la Bucureşti şi la sfârşitul anilor '60 reuşeşte să-şi reîntâlnească tatăl. Rămâne în Occident şi face o carieră didactică la o prestigioasă universitate din Madrid.
 
După Revoluţie revine în România unde tatăl, Vlad Ilie lupta cu autorităţile să-şi recupereze proprietăţile confiscate după 1944. Vlad Sturdza moare în 2002 şi procesele de succesiune sunt preluate de Paltin Sturdza. În această postură devine acuzat în procesul restituirilor, alături de familia Hrebenciuc.

Bunicul lui, generalul Avramescu este reînhumat cu mari onoruri militare în anul 2000 la Cluj.

Mâine se împlinesc 70 de ani de la eliberarea ultimului petic de pământ al ţării după lupte înverşunate, conduse de bunicul arestatului.

Patria este, iată, în anul de graţie 2014 profund recunoscătoare acestei familii de români.

Mulţumim DNA că ne-a oferit prilejul să scoatem din dosarele istoriei un destin căruia îi reînnoadă tragismul cu file noi de acte abuzive.

Codruţa Kovesi poate raporta comandantului suprem că a mai "rezolvat" o familie legată de Regele Mihai.

×