x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ÎCCJ: Ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar e ilegală!

ÎCCJ: Ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar e ilegală!

25 Mai 2015   •   13:14
ÎCCJ: Ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar e ilegală!

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis, luni, recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului (AP) și a stabilit că procedura de aplicare a măsurii de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) și art.135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit.b) și art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.(1) lit.d) și alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale", se arată în decizia instanței, citată de AGERPRES.

Decizia judecătorilor este obligatorie, potrivit art.517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

Avocatul Poporului a formulat la Curtea Supremă un recurs în interesul legii privind legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.

Citeşte şi Avocatul Poporului: Ridicarea mașinilor este ilegală

"Vă solicităm să constatați că problema de drept prezentată a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și, printr-o decizie obligatorie, să stabiliți modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente", se arată în recursul formulat de Avocatul Poporului.

Conform AP, examinarea jurisprudenței la nivel național a relevat că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește legalitatea hotărârilor consiliilor locale având ca obiect reglementarea procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.

Astfel, potrivit unei orientări jurisprudențiale majoritare, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate, întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere.

Opinia instanțelor judecătorești a fost în sensul că hotărârile consiliilor locale având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar au fost adoptate cu depășirea competenței ce revine consiliilor locale.

Într-o altă orientare de jurisprudență, instanțele de judecată au avut o abordare diferită, apreciind că posibilitatea reglementării procedurii ridicării vehiculelor staționate neregulamentar prin acte administrative cu caracter normativ emise de autoritățile publice locale rezultă din interpretarea unor dispoziții din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 și ținând seama de faptul că regulamentul în cazul specific al ridicării vehiculelor staționate neregulamentar poate fi adoptat și prin alte acte normative decât prin hotărâre de guvern.

Citeşte şi RIDICAREA maşinilor devine ILEGALĂ. Vezi noile prevederi legislative

"Apreciem că hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar depășesc competența ce revine consiliilor locale în această materie, fiind contrare prevederilor actelor normative cu forță juridică superioară", se susține în recursul formulat de AP.

Potrivit sursei citate, Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții cu privire la procedura în care se execută măsura ridicării autovehiculelor staționate neregulamentar. În aceste condiții, la nivelul autorităților administrației publice locale, au fost adoptate o serie de acte cu caracter normativ prin care s-a reglementat în detaliu procedura ridicării vehiculelor staționate neregulamentar.

"Împrejurarea că prin Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, nu este reglementată această procedură de aplicare a măsurilor de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar nu poate fi interpretată extensiv drept o omisiune a legiuitorului ce ar putea fi îndreptată prin voință unilaterală a autorității deliberative locale și în niciun caz nu poate justifica demersul autorității locale de a adopta reglementări într-un domeniu rezervat prin lege în competența legislativă a Guvernului", mai apreciază sursa citată.

×