x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Întoarce-te, înger creţ!...

Întoarce-te, înger creţ!...

03 Sep 2010   •   00:00
Întoarce-te, înger creţ!...

Un stupid accident de circulaţie a pus capăt vieţii şi visurilor colegei noastre Monica Niculescu. Noi, toţi cei care am cunoscut-o, nu ne putem trezi din starea de şoc.

Cuvintele sunt de prisos când sufletul se divizează de durere în particule foarte mărunte. N-ar fi prima oară când se întâmplă asta, dar e prima dată când zâmbetul ei nu ne mai dă putere să mergem mai departe. N-am ştiut niciodată cu adevărat misiunea ei în inimile noastre, dar acum înţelegem, tardiv, că nimic nu e întâmplător. Ne-a învăţat să zâmbim, să zburăm fericiţi dincolo de griji, de nevoi sau neîmpliniri. Avea doar 22 de ani...

Monica ne-a purtat încrezători mai departe, ne-a arătat că în fiecare buclă din părul său ascundea câte un secret pentru doborât munţi de tristeţe, ne-a alintat prin căldura ei până ne-a considerat suficient de curajoşi pentru a porni spre ziua de mâine.
Ne-a dăruit atâtea fără să o rugăm, şi, din păcate, fără să ştim să-i mulţumim aşa cum se cuvine când primeşti un dar atât de preţios. Avea doar 22 de ani, dar vârsta fragedă nu a împiedicat-o să-şi arate competenţa profesională în orice ocazie se ivea. Dincolo de efervescenţa tinereţii, Monica era un bun organizator de evenimente, o gazdă impecabilă la standul Jurnalului Naţional din cadrul târgurilor şi expoziţiilor culturale la care a participat în ultimii doi ani, de când făcea parte din echipa noastră. Nu-i putem uita energia molipsitoare pe care ne-a arătat-o în urmă cu câteva săptămâni, când a coordonat târgul de carte organizat în cadrul evenimentului "Mişcarea de Rezistenţă - Folk You 2010". Deja se gândea ce modificări logistice să aducă pentru ca ediţia următoare să iasă şi mai bine... însă acum privim doar biroul ei. Gol... Şi nu avea decât 22 de ani!

Într-o noapte, îngerii au răpit-o pe ascuns şi stupid şi au dus-o să-i înveţe să zâmbească. Promite-ne, Creaţo, că o să ne mângâi sufletul când ne doare prin fiecare rază de soare, promite-ne că atunci când stelele o să-ţi alinte părul, o să te uiţi şi spre noi...
Dumnezeu să te odihnească în pace!


Pe drumul spre casă
Miercuri dimineaţă, Monica se întorcea din Timişoara la Bucureşti, într-o maşină condusă de un prieten, Gabriel Ilie (28 de ani). În jurul orei 3:00, pe DN 65, lângă comuna Albota, maşina a pătruns pe contrasens şi s-a lovit de un cap de pod din beton. Aflată pe scaunul din dreapta şoferului, Monica a decedat pe loc. Gabriel a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Argeş, pronosticul medicilor fiind rezervat. Poliţiştii au stabilit că şoferul nu consumase alcool. Deocamdată nu se ştie din ce cauze a ieşit maşina de pe carosabil.

×
Subiecte în articol: observator