x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Loto 6/49 : Premiul de 9,2 milioane de euro, necâştigat

Loto 6/49 : Premiul de 9,2 milioane de euro, necâştigat

21 Dec 2009   •   00:00
Loto 6/49 : Premiul de 9,2 milioane de euro, necâştigat

Premiul de 9,2 milioane de euro, pus în joc la tragerea Loto 6/49 de duminică, nu a fost câştigat, suma urmând a fi reportată pentru următoarea extragere. Numerele extrase duminică au fost 47, 4, 28, 39, 43 şi 16; iar numărul "noroc" a fost 9584749.



În urma tragerii Loto 6/49 care a avut loc în 17 decembrie, la categoria I s-a înregistrat un report în valoare de 37.118.014,44 de lei (peste 8,7 milioane euro).

Pentru tragerea Loto 6/49 de duminică a fost estimat la categoria I un fond de câştiguri în valoare de peste 38,9 milioane lei (peste 9,2 milioane de euro).

×
Subiecte în articol: observator