x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “Matematica în şcoală”, o temă importantă adusă în atenţie de prof. dr. Catălin Lefter la Conferinţa Naţională de Matematică

“Matematica în şcoală”, o temă importantă adusă în atenţie de prof. dr. Catălin Lefter la Conferinţa Naţională de Matematică

de Cristinel C. Popa    |    22 Oct 2014   •   17:13
“Matematica în şcoală”, o temă importantă adusă în atenţie de prof. dr. Catălin Lefter la Conferinţa Naţională de Matematică
Sursa foto: Picasa 2.7

Dascăli şi oameni de ştiinţă valoroşi vor poposi peste câteva zile la Facultatea de matematică din Iaşi, acolo unde vor fi prezentate lucrări şţiinţifice importante, cu teme de impact, cum ar fi: “Matematica în şcoală”, de prof. dr. Cătălin Lefter, decanul Facultăţii de Matematică din Iaşi sau “Jocul haosului, atractori şi conjectura lui Borsuk”, o lucrare prezentată de prof. Valeriu Guţu, de la Universitatea de Stat din Republica Moldova. Specialişti de renume din diferite domenii ale matematicii îşi vor prezenta lucrările în cadrul unei manifestări de înaltă ţinută.

Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi organizează alături de Institutul de Matematică “Octav Mayer” al Academiei Române Iaşi şi Societatea de Ştiinţe Matematice din România, ediţia a XVIII-a a Conferinţei Naţionale a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România. Vor fi prezenţi, între alţii: prof. dr. Cătălin Lefter, decanul Facultăţii de Matematică din Iaşi, alături de colegii săI - prof. dr. Marius Durea, prof. Sebastian Aniţă, prof. dr. Ovidiu Cârjă, prof. dr. Eugen Popa şi conf. dr. Marius Tărnăuceanu, academician Viorel Barbu, Academia Română, filiala Iaşi, prof. dr. Radu Gologan (Universitatea Politehnică Bucureşti), prof. Irina Căpraru şi prof. Mihaela Neagu, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, academician Mitrofan Cioban, Universitatea de Stat Tiraspol (cu sediul la Chişinău), prof. Vasile Nechita şi Adrian Zanoschi, de la Colegiul “C. Negruzzi” Iaşi şi mulţi alţii. Lucrările vor fi deshise de respectatul profesor universitar ieşean Liviu Florescu, care va susţine prelegerea: “Matematica, ştiinţă a naturii?”. Alte lucrări: O. Constantinescu: “Generalized Helmholtz conditions for Lagrangian systems with nonconservative forces”, M. Costăchescu “Solomon Marcus în urbea lui Roman Muşat”, conf. univ. dr. Marius Tărnăuceanu, “Gradul de comutativitate al grupurilor finite” şi altele. Parteneri ai organizatorilor sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Colegiul “C. Negruzzi”.

×