x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Narcise înflorite pe sute de hectare, în rezervaţiile din judeţul Harghita

Narcise înflorite pe sute de hectare, în rezervaţiile din judeţul Harghita

11 Mai 2013   •   16:21
Narcise înflorite pe sute de hectare, în rezervaţiile din judeţul Harghita

Localnicii din Harghita sau turiştii prezenţi în zonă au posibilitatea să viziteze, în această perioadă, poienile cu narcise, declarate rezervaţii naturale, care se întind pe hectare întregi, informează agerpres.ro.

În apropierea oraşului Vlăhiţa, dar şi în zona Ţechend, sau în alte părţi ale judeţului se află hectare întregi cu narcise, care sunt protejate, fie prin hotărâri ale Consiliului Judeţean, fie prin lege. 

Oamenii vin de la zeci de kilometri depărtare, de la Miercurea Ciuc sau din localităţile învecinate, pentru a face fotografii şi pentru a se bucura de frumuseţea acestor flori, de miresmele care învăluie zona.

Narcisele care cresc în Rezervaţia Naturală de la Vlăhiţa, spre exemplu, sunt sărbătorite şi în cadrul unui festival, care are loc spre sfârşitul lunii mai, în oraşul Vlăhiţa, în cadrul căruia sunt prezentate tradiţiile şi obiceiurile zonei.

Narcisele din Harghita sunt unele dintre cele mai frumoase din ţară, iar densitatea pe care cresc este destul de mare, în unele locuri ajungând şi la 200 de exemplare pe metrul pătrat.

Întrucât este vorba de rezervaţii naturale floricole, pentru ruperea narciselor în interes comercial este nevoie de autorizaţie de la Agenţia de Protecţia Mediului, în caz contrar cei vinovaţi fiind pasibili de amenzi usturătoare. 

×
Subiecte în articol: narcise harghita narcise