x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O pacientă care leşinase l-a muşcat pe cel care o îngrijea

O pacientă care leşinase l-a muşcat pe cel care o îngrijea

31 Aug 2010   •   00:00

Scene demne de film absurd într-o ambulanţă din Bucureşti. O pacientă care leşinase într-o secţie de poliţie s-a năpustit asupra ambulanţierului din salvare şi l-a muşcat.

Pacienta problemă leşinase la secţia 25 de poliţie. Medicii de la salvare i-au acordat primul ajutor şi au plecat cu ea spre spitalul Universitar, pentru investigaţii.

Totul a decurs normal, până la destinaţie. Dintr-o dată, femeia şi-a revenit şi s-a repezit asupra ambulanţierului. L-a lovit peste faţă, l-a zgâriat, i-a rupt vesta şi l-a muşcat. Nici medicii sau paznicii spitalului nu au scăpat fără zgârieturi.

×
Subiecte în articol: observator