x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pacienţii cronici se plâng că sunt ucişi de birocraţie

Pacienţii cronici se plâng că sunt ucişi de birocraţie

de Dan Radu    |    27 Iul 2016   •   19:40
Pacienţii cronici se plâng că sunt ucişi de birocraţie
Sursa foto: kdshutterman/Getty Images/iStockphoto

Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) spune că va sesiza toate organismele internaţionale şi va continua să îndemne pacienţii să dea statul în judecată dacă Guvernul nu aprobă o hotărâre care să permită introducerea de medicamente noi, inovatoare, necesare pentru tratarea unor boli ce pot ucide. Alianţa spune că lipsa de dialog şi birocraţia din sistemul de sănătate face ca pacienţii să moară în aşteptarea semnării unor documente care să le aprobe tratamentul.

Alianţa Pacienţilor Cronici din România s-a specializat în asistenţă juridică pentru pacienţii care, pentru a obţine tratamentele de care au nevoie, sunt nevoiţi să dea statul în judecată. Preşedintele Alianţei, Cezar Irimia, spune că această situaţie va continua dacă Guvernul nu intervine cu o ordonanţă prin care să se aprobe introducerea pe piaţa românească a unor medicamente noi. "În cazul în care această hotărâre de guvern nu va ieşi, vom continua cu pacienţii care doresc să acţioneze statul judecată, iar noi ca asociaţie vom informa toate organismele europene şi internaţionale despre problemele cu care ne confruntăm în România de astăzi", a declarat Cezar Irimia. Acesta spune că hotărârea de guvern, care ar fi trebuit aprobată încă din luna iunie, cuprinde peste 20 de medicamente, dintre acestea şapte fiind noi. Alianţa reclamă faptul că lipsa de strategie şi amânarea unor decizii de către Ministerul Sănătăţii sunt printre cele mai grave probleme ale pacienţilor cu boli cronice. "Asociaţia Pacienţilor Cronici din România trage un semnal de alarmă către cei care le decid soarta. Acţiunile în instanţă se vor intensifica în absenţa unor politici sanitare coerente şi a unei strategii pe termen mediu", spune Cezar Irimia, adăugând că, de multe ori, o viaţă de om depinde de semnătura unui funcţionar.

În perioada 2014 – 2015, 165 de pacienţi care sufereau de cancer sau alte boli cronice au dat statul în judecată pentru a beneficia de tratamente cu medicamente inovative. Dintre cazurile ajunse în instanţă, 17 au fost câştigate de pacienţi, care au avut astfel acces la tratament

Alianţa Pacienţilor Cronici din România a prezentat şi cazul unui pacient  care suferea de leucemie mieloidă cronică. Pentru că sistemul medical nu i-a putut oferi accesul la medicamentele noi de care avea nevoie, din raţiuni ce au ţinut de birocraţie, potrivit Alianţei, acesta a dat statul în judecată. Cazul nu a mai apucat să se finalizeze, deoarece pacientul a murit pe 14 iulie, înainte ca o sentinţă judecătorească să oblige autorităţile să-i acorde tratamentul de care avea nevoie

×