Nu mai puţin de şase percheziţii au avut loc, ieri, în Braşov şi Craiova, într-un dosar de fapte de corupţie săvârşite, fiind vizaţi mai mulţi medici şi profesori universitari. Trei dintre acestea se desfăşoară la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, la Spitalul Pediatrie şi la Facultatea de Medicină. De asemenea, percheziţii au avut loc şi la locuinţele medicilor vizaţi în acest caz. “Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Braşov, fac şase percheziţii domiciliare în municipiul Braşov şi municipiul Craiova”, se arată într-un comunicat al procurorilor. Potrivit unor surse citate de news.ro, în acest caz există suspiciuni că ar fi fost decontate ilegal operaţii estetice. realizate la Spitalul Judeţean Braşov. Percheziţiile vizează şi cele două secţii de chirurgie plastică.