x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radionav Constanţa, trimisă în faliment de propriul ei director

Radionav Constanţa, trimisă în faliment de propriul ei director

de Cristian Anton    |    29 Apr 2016   •   13:30
Radionav Constanţa, trimisă în faliment de propriul ei director

Directorul societăţii de stat Radionav Constanţa, Dumitru Nancu, este acuzat de proprii subalterni, dar şi de un raport al Corpului de Control al primului ministru, că ar fi adus compania în pragul falimentului. Pentru  efortul său, directorul Nancu a fost răsplătit anul trecut cu un salariu de 25.000 lei/lună.  

Fost subsecretar de stat în Ministerul Economiei şi director general al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), Dumitru Nancu se află din august 2014 la conducerea Companiei Naţionale de Radiocomunicaţii Navale Radionav SA Constanţa. Din aprilie 2013, este şi preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Societăţii Naţionale Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu SA. Mereu plimbat prin funcţii bine remunerate, directorul Nancu nu s-a remarcat decât prin conexiunile sale politice.

Şi-a umflat salariul cu 182%

Dumitru Nancu a reuşit să bifeze la Radionav câteva recorduri greu de atins, chiar şi pentru companiile de stat, celebre pentru incompetenţa managerilor săi numiţi politic. Sinteza raportului întocmit de Corpul de Control al premierului constituie un veritabil rechizitoriu. În raport figurează o multitudine de nereguli: creşterea abuzivă a salariilor pentru o parte din conducere (cu 182% în cazul său - în septembrie 2015 câştiga aproape 25.000 lei pe lună, cu 196% a membrilor Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi cu 607% a membrilor CA); cumpărarea ilegală în 2014 a trei autoturisme în valoare de 61.000 euro, fără TVA, prin negociere directă; efectuarea unor plăţi nelegale de 300.000 lei din contul Direcţiei Hidrografice Maritime (DHM), structură a MapN cu care Radionav are contract de prestări servicii, ceea ce constituie deturnare de fonduri; funcţionarea continuă pe pierderi de la preluarea mandatului, în condiţiile în care activitatea Radionav este subvenţionată de stat în proporţie de 99% etc.

Recorduri negative la Radionav

Anul 2015 a fost primul din istoria Radionav când nu s-au făcut investiţii, neutilizându-se nici un leu din suma de 700.000 lei alocată în acest sens. Managementul lui Dumitru Nancu a provocat societăţii pierderi de aproape 3,3 milioane de lei anul trecut şi a dus-o în pragul falimentului. În afară de Corpul de Control al ministrului Transporturilor, apoi de cel al primului ministru, există sesizări atât către conducerea ministerului, cât şi la DNA din partea unor directori din cadrul Radionav, precum şi o interpelare din partea deputatului Florin Gheorghe, toate având ca obiect neregulile săvârşite de directorul general Dumitru Nancu.  

Dumitru Nancu s-a descurcat de minune, indiferent de culoarea politică a guvernării. Fost membru PDL, apoi simpatizant PNL (şef de cabinet al ex-ministrului liberal Ovidiu Silaghi), Dumitru Nancu aplica anul trecut şi pentru un post în CA-ul de la Oil Terminal, dar fără succes însă. Este lector universitar doctor la Universitatea Ovidius şi la ASE, iar la studii poate fi remarcat masterul luat la Academia Naţională de Informaţii a SRI în 2009, undea fost coleg cu Elena Udrea.

 

Printre numeroasele sale slujbe la stat, Dumitru Nancu este şi în CA-ul de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, unde are un salariu anual de peste 24.000 de lei. Soţia sa, Elena, este angajată a Primăriei Constanţa, iar tatăl acesteia este Nicolae Ianuş, primarul PNL al comunei tulcene Baia din ultimii 25 de ani.

×
Subiecte în articol: radionav constanta faliment radio