x close

România - aleasă membru al Consiliului Economic şi Social al ONU

0
15 Iun 2017 - 21:50
România - aleasă membru al Consiliului Economic şi Social al ONU Foto: pixabay

România a fost aleasă, joi, membru al Consiliului Economic şi Social al ONU (ECOSOC), ca reprezentant al Grupului est-european, la alegerile din cadrul celei de-a 71-a sesiuni a Adunării generale a ONU, cu 172 de voturi, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES. 

Alegerea României pentru acest nou mandat, care va fi exercitat la New York în perioada 2018-2019, reprezintă "o consecinţă directă a implicării susţinute a ţării noastre în majoritatea palierelor de activitate ale ONU şi confirmă, totodată, aprecierea de care se bucură ţara noastră pe plan internaţional, precum şi sistemul consolidat de relaţii bilaterale şi multilaterale", arată sursa citată. 

În campania de promovare a candidaturii, România a acţionat pentru construirea unui profil care să definească vocaţia sa de stat care aparţine unei regiuni angajate în promovarea valorilor europene şi a unor standarde înalte de dezvoltare economică şi socială. 

MAE arată că România "este pe deplin angajată să consolideze în continuare activitatea ECOSOC şi să răspundă, în cadrul mandatului său, noului cadru general în care toţi partenerii de dezvoltare se vor strădui să atingă Obiectivele de Dezvoltare Durabilă stabilite în Agenda globală pentru Dezvoltare Durabilă adoptată în 2015". 

Potrivit ministerului de Externe, România va susţine, şi în calitate de membru, rolul ECOSOC ca forum pentru dialog şi recomandări politice, integrare echilibrată a dezvoltării durabile, pentru a răspunde provocărilor emergente, precum şi o platformă de responsabilizare cu privire la angajamentele globale, de monitorizare şi raportare a progreselor înregistrate. 

Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) este al treilea organ principal ca importanţă din sistemul ONU. Este compus din 54 de state membre, alese în cadrul Adunării generale a ONU pentru mandate de trei ani. ECOSOC asigură linii directoare clare, coerente şi armonizate privind politicile în chestiuni economice, sociale şi de mediu. 

ECOSOC este principalul organ de discutare a chestiunilor internaţionale de mediu, umanitare, sociale, economice şi pentru formularea recomandărilor de politici adresate statelor membre şi sistemului ONU. Prin dezbaterile sale, Consiliul joacă un rol cheie în susţinerea cooperării internaţionale pentru dezvoltarea şi stabilirea de norme, standarde şi priorităţi globale de acţiune. 

ECOSOC a promovat o abordare integrată, coordonată şi unificată de examinare şi monitorizare a rezultatelor conferinţelor majore şi summit-urilor ONU. Agenda 2030 privind dezvoltarea durabilă (adoptată în septembrie 2015) a setat repere importante spre o agendă de dezvoltare unificată. 

În subordinea ECOSOC se află diverse comisii sau comitete specializate cu o componenţă limitată, cum ar fi: Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, Comisia pentru Statistică, Comisia pentru Populaţie şi Dezvoltare, Comisia privind Combaterea Traficului, Consumului şi Abuzului de Stupefiante, Comitetul pentru Resurse Naturale ş.a. 

Mandatul precedent al României în ECOSOC s-a desfăşurat în perioada 2007-2009. România a mai deţinut următoarele mandate în ECOSOC: 1965-1967, 1974-1976, 1978-1980, 1982-1987, 1990-1998, 2001-2003.

Sursa: www.agerpres.ro

Citeşte mai multe despre:   romania,   membru,   consiliu,   economic si social,   onu

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Afisari: 784


Mai multe titluri din categorie

Borza, după excluderea din ALDE: Tăriceanu va rămâne singur să stingă lumina

Borza, după excluderea din ALDE: Tăriceanu va rămâne singur să stingă lumina
 Deputatul Remus Borza, exclus din ALDE după ce a votat împotriva adoptării moţiunii de cenzură, susţine că liderul formaţiunii, Călin Popescu-Tăriceanu, "va rămâne singur să stingă...

Dragnea: Au existat şase posibile propuneri pentru funcţia de premier, cinci au refuzat

Dragnea: Au existat şase posibile propuneri pentru funcţia de premier, cinci au refuzat
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că au existat şase posibile propuneri pentru funcţia de prim-ministru, iar cinci dintre cei care au primit această propunere au refuzat-o.  În final,...

BACALAUREAT 2017 - Ce subiecte au avut elevii la proba de Limba și Literatura Română

BACALAUREAT 2017 - Ce subiecte au avut elevii la proba de Limba și Literatura Română
Galerie Foto Elevii de clasa a XII-a au susținut, luni, prima pobă a Bacalaureatului 2017 la Limba și Literatura Română. Pe 28 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului, pe 30 iunie - proba la alegere a...

Tăriceanu: BPC al ALDE a decis excluderea din partid a lui Remus Borza

Tăriceanu: BPC al ALDE a decis excluderea din partid a lui Remus Borza
Biroul Politic Central al ALDE a decis, cu majoritate, excluderea din partid a lui Remus Borza, după ce acesta a votat împotriva demiterii Guvernului Grindeanu la moţiunea de cenzură, a anunţat, luni, liderul...

Preşedintele Comitetului Militar al NATO: Nu este clară atitudinea agresivă a Rusiei faţă de NATO

Preşedintele Comitetului Militar al NATO: Nu este clară atitudinea agresivă a Rusiei faţă de NATO
Generalul ceh Petr Pavel, preşedintele Comitetului Militar al NATO, a declarat luni că "nu este clar"că Rusia are o "atitudine agresivă" faţă de ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice,...

Surse. Mihai Tudose, validat de CExN al PSD pentru propunerea de premier

Surse. Mihai Tudose, validat de CExN al PSD pentru propunerea de premier
Ministrul interimar al Economiei, Mihai Tudose, a fost validat în unanimitate pentru funcţia de premier de Comitetul Executiv Naţional al PSD, au declarat surse politice. Propunerea, care i-a aparţinut...

Orban: În acest moment este foarte dificilă formarea unei noi majorităţi

Orban: În acest moment este foarte dificilă formarea unei noi majorităţi
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că este foarte dificilă formarea unei noi majorităţi a partidelor din Opoziţie, iar în urma negocierilor cu celelalte partide nu s-a apropiat de acest...

Mihai Tudose a acceptat nominalizarea PSD pentru funcția de premier

Mihai Tudose a acceptat nominalizarea PSD pentru funcția de premier
Informații noi din ședința Comitetului Executiv Național al PSD. După dezbaterile care au început de aproximativ o oră, se pare că s-a conturat o decizie. Potrivit unor surse politice, ministrul...

Iohannis: Tricolorul României este simbolul unui stat modern şi democratic, membru al NATO şi al UE

Iohannis: Tricolorul României este simbolul unui stat modern şi democratic, membru al NATO şi al UE
Tricolorul României este simbolul unui stat modern şi democratic, membru al NATO şi al Uniunii Europene, afirmă preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis, luni, cu ocazia Zilei Drapelului...

Constanţa: Cetăţean american posibil violator, reţinut în staţiunea Mamaia

Constanţa: Cetăţean american posibil violator, reţinut în staţiunea Mamaia
Un cetăţean american, bănuit de comiterea unor infracţiuni de viol şi agresiune sexuală, a fost reţinut de poliţişti în cursul unei operaţiuni sub acoperire efectuată în staţiunea Mamaia şi va fi...

Dragnea: Carmen Dan este una dintre propunerile de premier

Dragnea: Carmen Dan este una dintre propunerile de premier
Carmen Dan este una dintre propunerile pentru funcţia de premier, a precizat luni preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, el subliniind faptul că PSD şi ALDE au majoritate în Parlament şi că acest...

Dragnea: Sunt cinci sau şase propuneri pentru funcţia de premier

Dragnea: Sunt cinci sau şase propuneri pentru funcţia de premier
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat luni că social-democraţii au cinci sau şase propuneri pentru funcţia de premier.  "Am avut şi ieri, şi zilele trecute cu aproape toţi preşedinţii de...

Curtea Constituţională, reguli noi pentru opiniile separate

Curtea Constituţională, reguli noi pentru opiniile separate
O hotărâre recentă a Curţii Constituţionale îi dă preşedintelui CCR   puteri depline asupra opiniilor separate sau concurente ale judecătorilor constituţionali. Modificarea de regulament...

Australia: Valoarea Marii Bariere de Corali a fost estimată la 37 de milliarde de euro

Australia: Valoarea Marii Bariere de Corali a fost estimată la 37 de milliarde de euro
Marea Barieră de Corali este emblematică şi nepreţuită pentru australieni, însă experţii cabinetului de consultanţă Deloitte au apreciat valoarea sa economică la 56 de miliarde de dolari australieni (37...

Polițist luat în vizor pentru o glumă cu polițiști

Polițist luat în vizor pentru o glumă cu polițiști
O decizie luată de Inspectoratul Județean de Poliție Mureș, de a cerceta un polițist, pentru o postare pe Facebook, a stârnit revolta multor angajați ai MAI, în special a celor care au muncă...
Serviciul de email marketing furnizat de