Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În România, astăzi, nu mai credem în întâmplări, pentru că am fost martorii prea multor ”coincidențe” care, la o privire mai atentă, se dezvăluie a fi parte a unui scenariu bine orchestrat, a unei manipulări deliberate care subminează, lent dar implacabil, însăși esența statului de drept.
Recent, în spațiul public, a apărut un videoclip controversat, produs de o publicație despre care există suspiciuni serioase de colaborare cu USR. Nu este vorba despre o simplă știre, ci de o construcție narativă, un semnal, care pare să preceadă o anumită mobilizare. Și, ca printr-o minune, aproape imediat după apariția acestui material, asistăm la izbucnirea unor demonstrații ”împotriva justiției”. Iar tabloul este izbitor de familiar: aceleași pancarte uzate, recuzita parcului civic din anii de ”glorie” ai demonstrațiilor USR, când liderii acestui partid se legau de scaune în Parlament sau ieșeau zgomotos în stradă, transformând discursul public într-un circ politic. Își revendică dreptul la o justiție ”independentă”, dar întrebarea dureroasă rămâne: independentă de cine? De lege? De cetățeanul de rând? Sau doar de adversarii politici ai sistemului pe care, cu zel, ei înșiși îl slujesc și care are nevoie, în acest moment, de o anumită narațiune?
Contrastele sunt flagrante, aproape dureroase, lăsând un gust amar de ipocrizie. În timp ce o parte a ”societății civile” și a clasei politice se mobilizează, cu un entuziasm prefabricat, pentru a ”salva” sau a ”ataca” justiția în funcție de interese obscure, o dramă reală, umană, se desfășoară sub privirile noastre resemnate: peste 100.000 de oameni au rămas fără apă potabilă în Prahova, o problemă fundamentală de sănătate publică și de demnitate umană, o umilință cruntă pentru un popor european în secolul XXI. Dar pentru această catastrofă reală, pentru acest strigăt mut al unui întreg județ, nu am văzut pancarte, nu am auzit vocile militanților tunând în piețe publice, nu am simțit fierberea ”societății civile” care se autoproclamă conștiința națiunii.
Această tăcere asurzitoare, această ignorare deliberată a suferinței reale în favoarea unui spectacol politic bine regizat, vorbește mai mult decât o mie de lozinci despre agenda ascunsă și despre natura profund manipulatoare a acestor mișcări. Când interesul pentru justiție este selectiv, când indignarea este doar o armă tactică, iar solidaritatea se activează doar la comandă, înseamnă că nu mai vorbim despre principii sau despre morală, ci despre un joc pervers de putere. România, în acest moment, seamănă din ce în ce mai mult cu un câmp de luptă, unde cetățenii de rând sunt doar pionii, iar democrația, o miză în jocul de putere al unor forțe nevăzute.
Câmpul de luptă și misiunea ”soldatului Kovesi”
România se află astăzi pe un drum primejdios, un drum balizat nu de speranță și progres, ci de interese obscure și de o manipulare strategică, în care justiția a devenit un simplu instrument, o armă în mâinile celor care doresc să-și impună voința. Însă o întrebare se naște, aproape strigată, în conștiința fiecărui cetățean onest și lucid: Ce anume îl mână în luptă pe ”primarul-soldat” Nicușor Dan, încât să sacrifice un întreg popor, cu nevoile și suferințele sale reale și imediate, pentru ”soldatul Kovesi”? Nu este o întrebare retorică, ci una care cere răspunsuri clare, lumina aruncată pe mecanismele unui sistem care continuă să-și impună voința, indiferent de costurile umane sau democratice.
Este clar, pentru oricine privește cu luciditate și fără partizanat, că figura simbolică a ”soldatului Kovesi” a întruchipat, la un moment dat, o misiune de îndeplinit, o agendă strategică bine definită. O misiune care, sub masca impetuoasă a luptei anticorupție, o luptă prezentată ca fiind absolută și necondiționată, a avut drept scop real distrugerea mediului de afaceri românesc, anihilarea oamenilor politici incomozi, a celor care nu se aliniau anumitor interese sau care nu puteau fi controlați. În paralel, această misiune a asigurat liniștea și bunăstarea unor multinaționale venite să facă profit în România, profit obținut adeseori pe seama unei forțe de muncă ieftine, a unor resurse naționale exploatate fără scrupule și a unei concurențe locale sistematic eliminate. Dosare instrumentate cu un zel suspect, dar deseori lipsite de substanță juridică solidă, au creat un climat de teamă și incertitudine, paralizând antreprenoriatul local și lăsând cale liberă capitalului străin, nu întotdeauna cu cele mai bune intenții pentru dezvoltarea strategică și sustenabilă a țării. Justiția a fost transformată, în anumite segmente și în anumite perioade, într-o extensie a puterii economice și politice, o sabie cu două tăișuri, folosită discreționar.
Acum, acest ”soldat Kovesi” este pe cale să se întoarcă pe câmpul de luptă, după o scurtă perioadă de ”exil”, o finalitate a mandatului de la Parlamentul European, care nu i-a adus, se pare, ascensiunea dorită. Iar sistemul care a pregătit-o, a promovat-o și a folosit-o cu atâta eficacitate, simte nevoia să-i pregătească terenul pentru o nouă misiune, pentru o nouă ”bătălie” în care justiția românească pare a fi din nou miza, un instrument maleabil într-un joc de putere. Aici intervine ”primarul-soldat” Nicușor Dan, care a primit misiunea, explicită sau implicită, de a o salva pe Kovesi cu orice preț, chiar și cu prețul sacrificării valorilor democratice fundamentale ale unei națiuni de care, în cele din urmă, nu-i pasă.
Această indiferență, aproape clinică, este, poate, cea mai dureroasă. El și alții asemenea lui nu-și asumă responsabilitatea pentru ceea ce a fost construit cu greu de generații întregi, nu știu cum au fost dobândite aceste valori democratice fundamentale, și nici nu-i pasă dacă ar trebui păstrate și consolidate. Vedem, în acest scenariu dramatic, un tipar recurent: lideri care se prezintă ca salvatori sau reformatori, dar care, în realitate, sunt doar niște pioni într-un joc mult mai mare, instrumente ale unui sistem profund antidemocratic, ce se folosește de iluzia luptei anticorupție sau a independenței justiției pentru a-și perpetua controlul și a-și asigura interesele. Este un joc pervers, în care adevărata democrație moare încet, sufocată de ipocrizie și de manipulare, iar poporul român, martor pasiv al acestei tragedii, continuă să sufere sub o tiranie invizibilă.
Cazul politicului salvat prin tergiversări și prescripții, cu acea suită de amânări inexplicabile și soluții ”providențiale” la nivelul justiției, nu este doar un eveniment izolat; este o ilustrare elocventă a modului în care justiția, în anumite segmente și în anumite perioade, este instrumentalizată și apoi neutralizată. O astfel de desfășurare a lucrurilor nu se întâmplă accidental, nu este rodul simplei ineficiențe, ci denotă o intervenție subtilă, dar extrem de eficientă, a ceea ce numim un ”sistem paralel”, o rețea invizibilă de influență care operează în spatele cortinei democratice, subminând credibilitatea instituțiilor și perpetuând impunitatea celor protejați. Când un verdict este dictat nu de litera și spiritul legii, ci de expirarea termenelor procedurale, de oportunități strategice sau de presiuni oculte, dreptatea este o farsă amară, mai ales când beneficiarul este un actor politic important.
Și, în contextul acestei farse, asistăm la un spectacol politic ce frizează absurdul și ridicolul. De ce, ne întrebăm cu indignare, în timp ce pe rețelele de socializare și în anumite publicații, al căror interes pentru o justiție echidistantă și nepărtinitoare este cel puțin îndoielnic, se rostogolesc valuri de ”indignați” și de ”militanți” gata să iasă în stradă, exact cu aceleași pancarte uzate și aceleași lozinci din perioada de glorie a demonstrațiilor USR, pentru a apăra imaginea ”soldatului Kovesi” sau pentru a ataca un ”sistem”, nu vedem nicio mobilizare similară pentru dramele reale, concrete și palpabile ale României?
Unde au fost acești autoproclamați ”apărători ai democrației” și ”salvatori ai justiției” când peste 100.000 de oameni din Prahova, un județ aflat la o aruncătură de băț de Capitală, au rămas, zile în șir, fără apă potabilă?
Nu. Acolo a fost o tăcere asurzitoare, o ignorare deliberată a suferinței reale, o absență totală a interesului, o indiferență aproape criminală, care vorbește mai mult decât o mie de lozinci despre agenda ascunsă și despre natura profund manipulatoare a acestor mișcări. Când interesul pentru justiție este selectiv, când indignarea este doar o armă tactică, iar solidaritatea se activează doar la comandă, înseamnă că nu mai vorbim despre principii sau despre morală, ci despre un joc pervers de putere, în care poporul este doar o masă de manevră.
Anatomia unui sistem paralel: de la control la impunitate și deformarea justiției
Expresia ”sistem paralel” nu este o metaforă vagă, sau o teorie a conspirației, ci o realitate crudă și dureroasă, ale cărei tentacule se întind în fiecare segment al societății românești, de la justiție la media, de la politică la economie. Este un sistem care funcționează dincolo de legile scrise, folosind pârghii informale, conexiuni subterane, presiuni invizibile și rețele bine articulate pentru a-și atinge scopurile. Cazul de impunitate menționat, cu acea suită de tergiversări inexplicabile și prescripția finală, nu este un accident de parcurs, ci o ilustrare aproape didactică a modului în care operează acest sistem: nu prin încălcarea flagrantă și deschisă a legii, ci prin subminarea ei perversă, prin utilizarea chichițelor procedurale și a lacunelor legislative pentru a asigura impunitatea celor considerați esențiali pentru menținerea echilibrului de putere al rețelei.
Un politician, o figură publică cu un parcurs sinuos și cu poziții strategice de control asupra unor instituții cheie ale statului, nu este salvat de justiție la întâmplare; este salvat pentru că, la rândul său, a servit și continuă să servească acest sistem, fiind un ”soldat” valoros într-un război invizibil. Astfel de funcții nu sunt doar titluri onorifice; ele oferă acces privilegiat la informații sensibile, la rețele de influență și la o înțelegere profundă a modului în care se pot manipula pârghii pentru a-și proteja interesele, fie ele personale, de partid sau de grup. Este o complicitate tăcută, dar extrem de eficientă, care se consolidează prin reciprocitate și prin menținerea unui echilibru fragil între diversele componente ale sistemului, în care fiecare actor știe că, la rândul său, va fi protejat atunci când va fi nevoie.
Sistemul paralel operează pe baza unor principii cinice și imorale: loialitatea față de rețea primează în fața legii, interesul de grup în fața binelui comun și controlul absolut în fața libertății individuale. Sub masca luptei anticorupție, pe care ”soldatul Kovesi” a întruchipat-o și a condus-o cu un zel controversat și plin de excese, s-au derulat, de fapt, campanii de anihilare a mediului de afaceri românesc, de eliminare a concurenței locale și de consolidare a poziției unor entități economice sau politice aliate, care serveau interesele oculte ale acestui sistem. Multe dosare, instrumentate cu zel, nu au avut ca scop aflarea adevărului și aplicarea justiției în mod echidistant, ci generarea unui climat de teamă, de incertitudine, paralizând pe unii și oferind avantaje substanțiale altora. În aceste cazuri, justiția nu a fost un arbitru imparțial, ci o armă în mâna celor care controlau narațiunea și care dețineau pârghiile puterii invizibile.
Faptul că ”soldatul Kovesi” se află acum în așteptarea unei noi misiuni, iar ”primarul-soldat” Nicușor Dan este mobilizat, cu o energie suspectă, pentru a-i asigura ”salvarea” și ”întoarcerea pe câmpul de luptă”, subliniază coerența și continuitatea acestui sistem. Nu sunt acțiuni individuale izolate, ci parte a unei strategii de lungă durată, menită să-și mențină controlul asupra României. Democrația devine, astfel, o simplă iluzie, un decor în fața căruia se joacă o piesă cu mize uriașe, în care libertatea presei este înlocuită cu manipularea grosolană, iar indignarea publică este canalizată spre ținte false, departe de adevăratele probleme. Cetățeanul, în acest scenariu, este transformat dintr-un actor al democrației într-un simplu spectator, a cărui opinie este modelată și a cărui revoltă este deturnată, servind, fără să știe, interesele oculte ale celor din umbră.
Sacrificarea valorilor democratice: o democrație pe bulevardul manipulării
Asistăm în România, prin spectacolul cinic al cazurilor de impunitate orchestrate, al manipulărilor media concertate și al demonstrațiilor selective și bine direcționate, la mult mai mult decât o criză a justiției; este o erodare fundamentală a valorilor democratice, o sacrificare sistematică a principiilor pe care am luptat cu atâta ardoare să le dobândim după 1989. Întrebarea nu mai este cine este vinovat și cine este nevinovat într-un anume dosar, ci cum a ajuns o națiune să permită transformarea propriilor instituții, esențiale pentru funcționarea statului de drept, în instrumente ale unui sistem paralel, gata să-și apere ”soldații” cu orice preț, sacrificând echitatea și încrederea publică.
”Primarul-soldat” Nicușor Dan, o figură publică ce s-a autoproclamat ”salvator” și ”apărător” al unor principii democratice, acționează astăzi într-un mod care, paradoxal, subminează tocmai acele valori pe care pretinde că le apără. A-și mobiliza susținătorii, a-și folosi influența politică și mediatică, pentru a ”salva” un ”soldat” al sistemului, indiferent de acuzațiile grave care planează asupra sa, în detrimentul unor probleme reale și presante ale cetățenilor (cum ar fi lipsa apei pentru peste 100.000 de oameni), denotă un cinism politic de neiertat. Este o demonstrație a faptului că pentru acești actori, democrația nu este un ansamblu de principii și drepturi fundamentale, ci un teren de luptă strategic, o tactică de moment, un spectacol ce trebuie regizat cu grijă pentru a asigura anumite rezultate și pentru a manipula percepția publică.
Această atitudine de totală indiferență, aproape clinică, față de valorile democratice fundamentale este tragică. Acești ”soldați” și ”păpușari” ai sistemului, care se ascund adeseori sub masca unor idealuri nobile, nu își asumă responsabilitatea pentru ceea ce a fost construit cu greu de generații întregi, nu știu cum au fost dobândite aceste valori, libertatea de exprimare, independența justiției, respectul pentru lege, egalitatea cetățenilor în fața ei, și, cel mai grav, nu le pasă dacă ar trebui păstrate. Ele nu sunt ale lor, nu sunt parte din fibra lor morală, ci doar niște concepte abstracte, niște instrumente retorice de care se pot folosi pentru a-și atinge scopurile oculte, pentru a-și legitima acțiunile și pentru a-și perpetua puterea, indiferent de costurile umane și sociale. Astfel, democrația românească este un simplu decor pe bulevardul manipulării, o poveste spusă și rescrisă în funcție de interese, o iluzie vândută publicului pentru a-i distrage atenția de la adevăratele probleme și de la adevărații vinovați.
Ceea ce pierde România în acest joc pervers nu sunt doar procese, imagini politice sau dosare controversate, ci însăși încrederea în instituții, în dreptate, în capacitatea de a funcționa ca un stat de drept autentic, în care regulile sunt clare și respectate de toți. Se instalează apatia, resemnarea, acel sentiment toxic că ”așa e la noi” și că nimic nu se poate schimba, o atitudine care otrăvește spiritul civic și paralizează orice tentativă de reformă reală. Acest sentiment de neputință este cel mai mare aliat al sistemului paralel, căci el permite continuarea nestingherită a manipulării și a subminării democrației, creând un cerc vicios al corupției și al impunității. Generațiile viitoare vor plăti prețul acestei complicități, al acestei tăceri, al acestei acceptări tacite a unui sistem care își salvează ”soldații” cu orice preț, sacrificând valorile pe care o națiune ar trebui să se clădească și subminând orice șansă la un viitor mai bun.
Până când, dragi români, vom mai accepta acest scenariu grotesc? Până când vom mai privi pasivi cum un sistem paralel își orchestrează victoriile prin prescripție și manipulare, în timp ce problemele esențiale ale vieții cotidiene sunt ignorate cu un cinism revoltător? Cazul politicienilor protejați de un sistem judiciar permeabil, campaniile de imagine pentru ”soldatul Kovesi”, sau tăcerea asurzitoare în fața dramelor umane nu sunt ”întâmplări”; sunt simptomele unei răni deschise, o mărturie a modului în care justiția a fost îngenuncheată, iar democrația, pervertită. Campania mediatică și demonstrațiile selective nu sunt expresia unei revolte autentice, ci piese într-un joc de șah al puterii, în care poporul este doar un pion sacrificabil.
Este timpul să refuzăm să mai credem în ”întâmplări”. Este timpul să vedem dincolo de cortina de fum a declarațiilor pompoase și a show-urilor de PR politic. România are nevoie de o justiție reală, independentă, egală pentru toți, nu de una care funcționează la comandă sau care servește interese oculte. Avem nevoie de lideri care își asumă responsabilitatea față de cetățeni, nu față de ”soldații” unui sistem, și care demonstrează empatie și implicare în fața problemelor reale, nu doar în fața celor care servesc o anumită agendă. Prahova fără apă, infrastructura precară, sănătatea și educația în colaps, acestea sunt dramele adevărate, pentru care ar trebui să iasă lumea în stradă, nu pentru a apăra un anumit ”soldat” al sistemului.
Acest strigăt disperat nu este un act de resemnare, ci o chemare la trezire, o invitație la o revoltă a conștiinței. Să refuzăm să mai fim spectatorii pasivi ai acestei tragedii, să ne cerem înapoi dreptatea, democrația, respectul. Să nu mai acceptăm ca libertatea noastră să fie negociabilă, iar viitorul copiilor noștri, o miză în jocurile de putere ale unor păpușari fără scrupule. De fiecare cetățean, de fiecare vot conștient, de fiecare întrebare incomodă adresată celor de la putere, de fiecare refuz de a fi manipulat, depinde salvarea unei națiuni care pare să-și piardă busola morală. Doar prin refuzul categoric de a crede în ”întâmplări” și prin acțiunea conștientă și unită vom putea rupe lanțurile invizibile ale acestui sistem paralel și vom cere România înapoi pentru români, o țară în care justiția este cu adevărat oarbă și legea, egală pentru toți.
În sufletul fiecărui român onest, spectacolul impunității, tăcerea asurzitoare pentru Prahova și circulația manipulării media lasă o rană adâncă, o amărăciune care ne apasă. Ne doare să vedem cum idealurile de dreptate și de democrație sunt călcate în picioare, cum eroismul luptei pentru o societate mai bună este transformat în farsă. Dar tocmai această durere trebuie să ne mobilizeze, să ne reamintească sacrificiile generațiilor trecute pentru o Românie liberă, pentru o Românie a valorilor autentice. Să nu lăsăm această suferință să devină resemnare, ci un foc purificator, o sursă de curaj pentru a cere o schimbare reală și profundă. Această țară, cu oamenii ei buni, cu resursele ei neprețuite, merită mai mult decât un sistem paralel care își salvează ”soldații” și ignoră poporul. Să redăm justiției demnitatea, liderilor responsabilitatea, și cetățenilor speranța, construind o Românie în care faptele vorbesc mai tare decât lozincile, iar dreptatea nu este o iluzie, ci o realitate pentru fiecare dintre noi.
Citește pe Antena3.ro
