x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sprijiniţi copiii săraci bolnavi de tuberculoză şi alte boli grave!

Sprijiniţi copiii săraci bolnavi de tuberculoză şi alte boli grave!

de Cristinel C. Popa    |    18 Noi 2015   •   21:35
Sprijiniţi copiii săraci bolnavi de tuberculoză şi alte boli grave!
Sursa foto: Adrian Cuba

Un apel pentru a sprijini indirect copiii internaţi la Spitalul Paşcanu din Iaşi! Clubul Modelelor Feminine din capitala Moldovei a lansat de curând o campanie umanitară dedicată copiilor internaţi la Compartimentul de Pediatrie din cadrul Spitalului de Pneumologie Iaşi. Este vorba despre un apel pentru a obţine sprijinul necesar pentru renovarea saloanelor în care sunt îngrijiţi micuţii pacienţi.

Compartimentul de Pneumoftiziologie Pediatrică este singurul cu acest specific din Moldova şi este găzduit de către Spitalul Paşcanu din Iaşi. Aici vin copii cu tuberculoză, cu suspiciune de infecţie tuberculoasă, cu probleme respiratorii, cu pneumonii şi alte afecţiuni ale tractului respirator.

În cele 22 de paturi primesc îngrijire şi multă dragoste fiindcă “fără iubire nu poţi fi medic.



“Copilul te simte imediat - ştie dacă eşti supărat sau nu, ştie dacă îl placi sau nu, şi ştie că îl poţi ajuta”, a spus dr. Nicoleta Brînză, coordonatorul structurii medicale. Compartimentul de Pediatrie din cadrul Spitalului de Pneumologie a funcţionat, până în 2003, la Spitalul Clunet, la 8 kilometri de Iaşi. Unitatea şi-a schimbat profilul , iar personalul şi copiii au fost transferaţi într-unul din cele trei pavilioane ale Spitalului Paşcanu. Când pavilionul şi-a primit noii locatari a fost amenajat şi igienizat, dar între timp saloanele s-au mai deteriorat. Ar fi nevoie acum de o renovare pentru care, din păcate, bugetul este insuficient. Ca urmare, Clubul Modelelor Feminine, iniţiat în urma galei cu acelaşi nume, lansată în 2013 de către deputatul Cristina Nichita, a decis să ofere sprijin prin campania “Respiră bucurie. Sprijin pentru copiii internaţi la Spitalul Paşcanu”.



“Am decis ca împreună cu toate doamnele şi domnişoarele premiate la cele trei ediţii anterioare ale galei să ne implicăm în multe proiecte dedicate comunităţii. Această campanie este prima şi ne dorim să avem cât mai multe în portofoliu”, a declarat Cristina Nichita.



În campanie sunt invitaţi toţi cei care pot contribui la renovarea saloanelor şi amenajarea spaţiului de joacă.

Românii pot să ajute cu orice, însă pentru cei ce vor să facă donaţii online, o pot face pe numele Asociaţiei „Youth Association for Personal Development and Innovative Programs”, prin Cosmin Brinza – presedinte, CIF: 26577739, beneficiarul direct: Compartimentul de pediatrie al Spitalului Clinic de Pneumologie Iasi, cont – RO68BRDE240SV50908082400, deschis la BRD.

 

×
Subiecte în articol: tuberculoză copii boli grave iasi boli ajutor