x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Supravieţuitorii Holocaustului din România şi Bulgaria încă îşi aşteaptă despăgubirile

Supravieţuitorii Holocaustului din România şi Bulgaria încă îşi aşteaptă despăgubirile

12 Apr 2010   •   00:00

Supravieţuitorii români şi bulgari ai Holocaustului nu au primit încă indemnizaţia lunară stabilită printr-o hotărâre a Înaltei Curţi de Justiţie, din noiembrie 2009, în valoare de 1.882 de shekeli (aproximativ 364 de euro), potrivit unor ONG-uri citate de Jerusalem Post în ediţia online.

Potrivit acestei hotărâri, supravieţuitori ţinuţi în închisori din România şi Bulgaria în timpul Holocaustului sunt consideraţi ca supravieţuitori ai Holocaustului şi sunt îndreptăţiţi la indemnizaţii din partea Ministerului Finanţelor, prin intermediul Autorităţii pentru acordarea unor beneficii supravieţuitorilor Holocaustului.

Organizaţia Aviv Lenitzoley Shoah, o asociaţie de avocaţi şi volutari care are ca scop să se asigure că supravieţuitorii Holocaustului primesc beneficiile la care au dreptul, a anunţat că numeroşi supravieţuitori nu au primit încă aceste indemnizaţii, după cinci luni de la pronunţarea hotărârii.

Un supravieţuitor orb, David Nissim, care locuieşte în Nahariya şi care trăieşte doar din acest tip de indemnizaţii, aşteaptă să primească această sumă la care este îndreptăţit ca supravieţuitor al Holocaustului din România. Un voluntar din cadrul organizaţiei a obţinut pentru acesta un grant în valoare de 4.000 de shekeli (aproximativ 795 de euro) pentru acoperirea unor cheltuieli medicale şi a completat o cerere din partea acestuia pentru a fi recunoscut ca supravieţuitor al Holocaustului.

Ministerul Finanţelor a declarat pentru publicaţie că acest caz este "procesat şi un răspuns (privind recunoaşterea lui oficială ca supravieţuitor al Holocaustului) va fi oferit în decurs de o lună". De asemenea, ministerul a precizat că, în prezent, analizează "peste 4.000 de solicitări depuse în baza hotărârii Înaltei Curţi, zeci de astfel de solicitări primind răspunsuri pozitive".

Organizaţia susţine că situaţii ca cea a lui Nissim sunt "obişnuite" şi că numeroşi supravieţuitori nu primesc beneficii în valoare de mii de shekeli, pentru că aceştia nu ştiu despre existenţa numeroaselor organizaţii care oferă aceste beneficii. Coordonarea acestor grupuri disparate este asigurată de agenţii din cadrul guvernelor din Israel, Germania, dar şi de organisme din New York şi Tel Aviv. (Mediafax)

×
Subiecte în articol: observator