x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tavanul de la UPU Iaşi, căzut din cauza zăpezii

Tavanul de la UPU Iaşi, căzut din cauza zăpezii

17 Dec 2009   •   00:00

Din cauza frigului şi umezelii produse de ninsoare, tavanul de la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe Sfântul Ioan din Iaşi s-a prăbuşit.

În clădirea de tablă în care se asigură terapia de urgenţă a peste 30.000 de cazuri anual din întreaga Moldovă a căzut tavanul pe lângă pacienţii din UPU şi personalul medical.

Clădirea a fost construită provizoriu acum aproape nouă ani şi s-a promis că primul spital de urgenţe din viaţa ieşenilor se va muta în noua clădire, din incinta unităţii medicale.

"Au trecut anii şi intemperiile, iar noi tot aşteptăm deschiderea noului spital de urgenţe din dealul Copoului în care pacienţii să beneficieze de condiţii de tratament de secol XXI. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât la UPU se rezolvă întreaga patologie traumatică, chirurgia reconstructivă, arsuri şi toxicologie, se replamentează mâini şi se resuscitează come", a declarat presei, dr Tudor Ciuhodaru, coordonatorul UPU.

×
Subiecte în articol: observator