x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trafic închis pentru o săptămână

Trafic închis pentru o săptămână

06 Sep 2010   •   00:00

Circulaţia rutieră în zona Podului Grozăveşti va fi închisă de marţi până la 14 septembrie, pentru lucrări la Pasajul Basarab.



În perioada restricţiei, traficul pe Splaiul Independenţei, între Podul Cotroceni şi Şoseaua Virtuţii, va fi permis doar maşinilor de intervenţie şi riveranilor. Reprezentanţii Primăriei Capitalei au anunţat luni că circulaţia rutieră va fi oprită în vederea montării liniilor de tramvai. Primarul general al Capitalei declara la 28 august că circulaţia rutieră pe arterele de sub Pasajul Basarab va fi reluată, pe ambele sensuri, la 15 septembrie, iar investiţia va fi finalizată până la sfârşitul anului. Oprescu a precizat că, după finalizarea lucrărilor, podul va fi testat timp de o lună, astfel ca din februarie 2011 să poată fi folosit.

×
Subiecte în articol: observator