x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Transelectrica anunţă că centralele electrice eoliene din Dobrogea ar putea fi oprite, în urma unor componente furate de pe stâlpi

Transelectrica anunţă că centralele electrice eoliene din Dobrogea ar putea fi oprite, în urma unor componente furate de pe stâlpi

10 Feb 2014   •   17:43
Transelectrica anunţă că centralele electrice eoliene din Dobrogea ar putea fi oprite, în urma unor componente furate de pe stâlpi

Funcţionarea centralelor electrice eoliene din Dobrogea poate fi restricţionată în perioada imediat următoare, a anunţat Transelectrica SA, după ce unele elemente de la trei stâlpi de înaltă tensiune din zona judeţului Tulcea au fost furate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), Daniela Condrea, a declarat pentru AGERPRES că în perioada 12 decembrie 2013-9 februarie 2014 au fost sustrase mai multe elemente de ancorare de la stâlpi, în urma furturilor şi a vântului puternic fiind afectată inclusiv alimentarea cu energie electrică a populaţiei.

'Cazul este anchetat în prezent de Secţia de Poliţie Rurală Baia, cercetările efectuate până în prezent relevând că de la trei stâlpi de înaltă tensiune aflaţi între localităţile Panduru şi Ceamurlia de Sus au fost furate şufele de ancorare', a menţionat reprezentanta IPJ Tulcea.

Sustragerea elementelor de la cei trei stâlpi a cauzat căderea acestora şi avarierea altor patru, societatea Transelectrica SA semnalând că au fost deteriorate conductoarele active, de protecţie şi alte elemente ale liniei electrice aeriene 400kV Tulcea Vest-Tariverde pe o lungime de trei kilometri.

'Până la remedierea defectului şi disponibilizarea liniei electrice aeriene 400 kV Tulcea Vest - Tariverde, pentru a păstra siguranţa în funcţionarea Sistemului Energetic Naţional, la nevoie ar putea fi restricţionată funcţionarea centralelor electrice eoliene din zona Dobrogea, în măsura nevoii de limitare a producţiei de energie electrică în aceste centrale. Nivelul estimat al acestor restricţii este unul moderat faţă de programul de producţie notificat de către centralele eoliene', se arată în comunicatul Transelectrica SA.

Potrivit sursei citate, se fac eforturi pentru repunerea în funcţiune în cel mai scurt timp a liniei electrice aeriene afectată.

×
Subiecte în articol: centrala eoliana dobrogea Transelectrica