x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Urs recidivist, condamnat în primă instanță

Urs recidivist, condamnat în primă instanță

de Diana Scarlat    |    17 Iun 2016   •   08:10
Urs recidivist, condamnat în primă instanță
Sursa foto: WendellandCarolyn/Getty Images/iStockphoto

Ursul care a distrus o mașină, la Dâmbovicioara, pentru a mânca brânză, a fost judecat ieri, la Prefectura județului Argeș și condamnat la moarte. Dacă ministrul Mediului va aproba cererea trimisă de prefectură, ursul iubitor de brânză va fi împușcat, în cel mult două săptămâni. Pădurarii au constatat că ursul nu se află la prima abatere, dar nici proprietarul mașinii distruse nu este la primul incident de acest fel, Loganul fiind a doua mașină distrusă de urși, în același loc.

O maşină a fost distrusă, marți, de un urs înfometat, în comuna Dâmbovicioara, din județul Argeș. În autoturismul Dacia Logan era o găleată cu brânză. Din ancheta responsabililor cu Parcul Național Piatra Craiului a reieșit că ursul este recidivist și va trebui să răspundă cu viața pentru faptele sale. Până atunci, însă, autoritățile trebuie să parcurgă etapele obligatorii ale unei proceduri foarte complicate. Decizia finală o va lua chiar ministrul Mediului. „Suntem la faza în care se face documentația, în urma căreia se va cere împușcarea acestui urs. Cererea trebuie să fie aprobată de ministrul Mediului. Mă voi întâlni chiar săptămâna viitoare cu doamna ministru și îi voi expune personal problema pe care o avem în județul Argeș. Dacă ministrul va aproba, ursul va fi împușcat în cel mult două săptămâni”, a declarat, pentru Jurnalul Național, Cristian Soare prefectul județului Argeș, imediat după ședința organizată ieri la prefectură, de la prima oră, cu reprezentanții Parcului Național și ai Romsilva.

S-a măsurat laba ursului

Mircea Vergheleț, directorul administrației Parcului Național Piatra Craiului, a explicat, pentru Jurnalul Național, că ursul va fi urmărit prin pădure în următoarele zile, pentru a fi monitorizat până la „execuție”. La locul faptei s-au găsit urme de labă a ursului, care au fost măsurate, astfel încât pădurarii să fie siguri că împușcă animalul vinovat. „Acest urs, din păcate, trebuie eliminat, pentru că nu este prima oară când face acest lucru. În zona respectivă nu am avut probleme, în general, cu urși care să distrugă mașini, dar anul trecut, același proprietar a pățit aceleși lucru, cu o altă mașină lăsată cu mâncare, noaptea, în pădure”, a explicat directorul Parcului. O altă soluție pentru identificarea ursului vinovat ar fi reconstituirea, prin plasarea mașinii cu mâncare în același loc, însă proprietarii păgubiți refuză de obicei să-și mai pună mașinile la dispoziția anchetatorilor care au plecat pe urmele ursului.

Mai multe măsuri obligatorii

Autoritățile sunt de acord cu faptul că, în general, în aceste situații este vina oamenilor, pentru că au intrat pe arealul urșilor, dar trebuie să fie luate măsuri pentru a nu fi victime umane și nici pagube materiale. „A doua măsură pe care trebuie să o luăm este să punem niște panouri, pentru a avertiza turiștii, iar a treia măsură este să facem în așa fel încât să nu mai vină urșii. Oprirea accesului la sursa de hrană este cea mai importantă măsură. Li se poate pune mâncare în afara zonei protejate”, mai spune Mircea Vergheleț. În privința proprietarilor, legislația nu prevede acordarea despăgubirilor în astfel de situații și deja s-a pus problema unei modificări a legii.

Înmulțire necontrolată

Sunt factori care concură la creșterea populației de urși în zona Rucăr-Bran, unde este și Parcul Național Piatra Craiului, deoarece vânătoarea este interzisă, iar oamenii au tăiat foarte mult din pădurile private, astfel încât s-a micșorat arealul animalelor. Pădurarii spun că este greu de urmărit un astfel de animal, deoarece poate să parcurgă 30-40 de kilometri pe zi. Este foarte greu de obținut și aprobarea pentru a-i împușca. S-au mai făcut solicitări, recent, pentru a împușca urși în acea zonă, dar nu s-a primit răspuns nici până astăzi. Pădurarii nu împușcă urși doar de dragul de a face asta, ci pentru a ține sub control populația de urși.

În zona Rucăr-Bran este cel mai mare areal de carnivore mari din țară. Evaluările anuale arată că populația de urși este de două sau chiar de trei ori mai mare decât în mod normal. Numărul lor nu se cunoaște cu exactitate. Pe o zonă de 10.000 de hectare, într-o zi pot fi 30 de urși, dar a doua zi pot migra zece. Numărul de urși la noi în țară, mai ales în Argeș, este dublu față de cel optim, care înseamnă un urs la 1.000 de hectare.

Relocarea urșilor nu dă rezultate, pentru că animalele se întorc și de la distanțe de 100 de kilometri, iar în țara noastră au fost mutați la distanțe de cel mult 40 de kilometri – cât parcurge în mod normal un urs într-o singură zi.

Acelaşi urs a mai vandalizat maşini în ultimul an, tot pentru brânză. Păgubiții se plâng acum că au făcut mai multe sesizări, dar autorităţile nu au găsit nicio soluţie. Principala problemă, în aceste cazuri, este mâncarea lăsată la îndemâna animalelor. Pădurarii spun că în general ursul se ferește de om. Violente sunt ursoaicele cu pui, atunci când ajung față în față cu oamenii.

×