x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vorbe de duh

Vorbe de duh

07 Ian 2006   •   00:00

7 ianuarie 2006

  • Unul dintre cele mai bune lucruri in viata e intelegerea limpede a legaturilor reciproce. Nu poti sa negi asta decat daca esti intr-o dispozitie foarte mohorata, nihilista.
    (Einstein despre viata)

  • Ce am admirat cel mai mult la el in plan uman e faptul ca a reusit sa traiasca atata vreme cu o femeie nu doar in liniste, ci intr-o armonie trainica - incercare la care eu am esuat lamentabil de doua ori.
    (Einstein despre Michele Besso)

  • Am trait in acea singuratate care la tinerete este dureroasa, insa la maturitate e minunata.
    (Einstein despre batranete)
  • ×
    Subiecte în articol: observator