Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, sâmbătă, la Galaţi, că, în opinia ei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, nu are motive să demisioneze.
"Nu pot să îi spun eu doamnei preşedinte a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce să facă. În opinia mea, nu are motive să îşi dea demisia şi cred că fiecare dintre noi avem dreptul şi liberul acces la justiţie. Dacă vreo instituţie competentă din România constată că - ştiţi că există o lege a magistraţilor care analizează cazuri şi cazuri - este o problemă şi că cineva este vinovat - nu are sens să personalizăm acum -, acea persoană trebuie să plătească. Dar nu Alina Gorghiu sau Vasile Blaga sau oricine altcineva din Parlament trebuie să pună acest verdict. Nu cred că cineva din Parlament trebuie să facă altceva decât să legifereze", a afirmat Gorghiu.
Liderul PNL a precizat că punctele de vedere ale liberalilor Ludovic Orban sau Corneliu Dobriţoiu, care i-au cerut demisia Liviei Stanciu, sunt personale, partidul având un alt punct de vedere.
"Am văzut punctul de vedere al domnului Orban. Punctul de vedere al partidului este altul. L-am exprimat şi eu şi domnul prim-vicepreşedinte Predoiu şi domnul Blaga, alături de mine în conferinţe de presă. De altfel, domnul Orban a spus că este o opinie personală şi nu este opinia PNL. Dar, ca să reiau opinia PNL pe scurt, îmi pare rău să văd un Tăriceanu care joacă rolul de berbece pentru PSD, care nu înţelege nimic din ideea de respect pentru instituţii în România şi îmi pare rău că foloseşte necazul unui om pentru a-şi atrage capital politic. În orice caz, dacă există o eroare judiciară şi se dovedeşte o eroare judiciară, persoana respectivă, instituţia respectivă trebuie să îşi asume răspunderea, dar nu Parlamentul stabileşte vinovăţii sau lipsă de vinovăţie. Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia Judiciară ştiu bine ce au de făcut şi într-o cauză şi în alta. Aş vrea doar să cred că se va opri la un moment dat acest asalt asupra instituţiilor din sistemul judiciar, asalt făcut de către tandemul Tăriceanu - PSD", a spus Gorghiu.
Sursa: Agerpres