Primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene vor avea pensii speciale calculate după acelaşi sistem ca cele ale parlamentarilor. Iniţiatorii proiectului cred că edilii merită bani în plus întrucât "s-au sacrificat pentru comunităţile locale". Dupa ce şi-au votat pensiile speciale pe furiş, parlamentarii au grijă şi de cei care le fac campanie şi fără de care nu ar ajunge în fotoliile din Casa Poporului: baronii locali.
Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii Judeţene ar putea primi pe lângă pensia de drept una specială. Sistemul de calcul este similar cu cel pentru senatori şi deputaţi, adică rezultatul produsului dintre lunile de mandat şi 0,55% din ultima indemnizaţie brută lunară încasată. Condiţia e că aleşii locali din aceste categorii să fi avut minim doi ani de mandat şi să nu aibă condamnări definitive pentru fapte de corupţie făcute în această calitate. În cifre aproximative, un primar de comună ar urma să încaseze în plus la pensie câteva sute de lei în timp ce un edil de oraş sau municipiu ar primi până la 3.000 de lei. Cei mai mulţi bani i-ar lua primarul Capitalei întrucât are cea mai mare indemnizaţie din ţară, urmat de preşedinţii de Consilii Judeţene. Astfel, un baron local cu vechime precum Marian Oprişan de la Vrancea sau Mitică Buzatu de la Vaslui (cel mai longeviv preşedinte de CJ) ar urma să aibă pensie specială de peste 4.000 de lei. Ca şi în cazul parlamentarilor, limita este de trei mandate.
Cumul de pensii uriaşe
În plus, legea se aplică retroactiv, adică pentru toţi aceia care au ocupat aceste funcţii alese în perioada post decembristă. În proiectul de lege nu sunt însă menţionate nici impactul bugetar, nici numărul celor care vor beneficia de această măsură. În schimb, iniţiatorii de la PSD, PNL şi UDMR susţin că aleşii locali merită pensii speciale pentru că s-au sacrificat pentru comunităţile locale. Mai exact, ei spun că şefii din teritoriu au renunţat la salariile mari din mediul privat pentru o indemnizaţie modică de la stat. În plus, pe toata perioada mandatului, aceştia nu contribuie la bugetul public de pensii, aşa că atunci când ating limita de vârstă, suma încasată ar fi derizorie. Una dintre hibele uriaşe ale legii constă în faptul că nu se interzice cumulul pensiilor speciale. Astfel, conform actualei variante de act normativ, un fost primar care a fost şi parlamentar minim un an, va putea încasa două pensii speciale. Cum foarte mulţi dintre aleşii locali au fost senatori sau deputaţi, sumele de la bugetul de pensii ar putea fi uriaşe. Spre exemplu, Traian Băsescu care primeşte deja pensie de drept ca urmare a carierei de marinar şi indemnizaţia de fost preşedinte ar urma să mai încaseze şi pensiile speciale de fost parlamentar şi fost primar. Veniturile lui s-ar putea apropia astfel de 20.000 de lei. Legea a fost în dezbatere publică până la 1 octombrie şi va intra în dezbatere parlamentară săptămâna viitoare.
În 2015, legile de instituire a pensiilor de serviciu au venit în cascadă, toate sub pretextul unei pretinse nedreptăţi comise atunci când aceste pensii au fost eliminate şi cu invocarea unui inexistent principiu juridic potrivit căruia „un drept dobândit nu poate fi retras”. În aprilie, au fost legiferate pensiile pentru aviatori, iar la finalul sesiunii parlamentare, au fost instituite pensiile de serviciu pentru militari, pentru personalul diplomatic şi pentru funcţionarii publici parlamentari. Acum sunt la un pas de adoptare pensiile pentru parlamentari, cele pentru auditorii Curţii de Conturi şi se pregătesc aleşii locali. Toate sunt calculate după aceeaşi formulă: 80% din media lunară a veniturilor din ultimele 12 luni ca salariat şi o vechime minimă de 14 ani.
Preşedintele Iohannis a cerut reexaminarea pensiilor speciale într-un singur caz, cel al pensiilor pentru parlamentari, fără a contesta însă principiul pe care se fondează legea.
Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea, ar putea avea o pensie de 4.000 de lei doar pentru 12 ani cât a condus judeţul.
Ca fost preşedinte al României, Traian Băsescu beneficiază deja de o indemnizaţie lunară egală cu 75% din salariul preşedintelui în exerciţiu, indemnizaţie ce se indexează în funcţie de creşterea lefii şefului statului. Pe lângă pensia de marinar, Băsescu ar putea primi pensii de serviciu ca fost parlamentar şi fost primar.