Cu 221 de parlamentari, PSD-ul lui Liviu Dragnea a ratat la mustaţă majoritatea absolută în Parlament. Matematic, social-democraţii ar mai fi avut nevoie de doar 12 aleşi pentru a merge singuri la Cotroceni cu propunerea de premier. Diferenţa poate fi recuperată uşor prin racolări de la alte partide după începerea oficială a mandatului de către noii senatori şi deputaţi.
Biroul Electoral Central a anunţat ieri după-amiază rezultatele finale ale alegerilor parlamentare. După redistribuire, PSD-ul condus de Liviu Dragnea va avea 154 de deputaţi şi 67 de senatori, un total de 221 de parlamentari, cel mai mare procent al partidului din 1992 încoace. De exemplu, la alegerile din 2012, social-democraţii au câştigat pe listele USL doar 209 mandate în Legislativ. Cum în viitorul Parlament vom avea 465 de aleşi, iar majoritatea va fi formată din 233 de parlamentari, rezultă că partidul lui Liviu Dragnea ar mai fi avut nevoie de încă 12 senatori şi deputaţi pentru a deţine majoritatea absolută în noul Parlament. O majoritate pe care social-democraţii o vor atinge însă lejer în eventualitatea unei alianţe cu partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. ALDE ar aduce la zestrea PSD încă 20 de deputaţi şi 9 senatori, adică 17 parlamentari peste pragul necesar majorităţii. Coaliţia de guvernare ar fi întărită şi printr-un ipotetic sprijin din partea UDMR, în condiţiile în care maghiarii contează pe 21 de deputaţi şi 9 senatori. Cu tot cu sprijinul tradiţional al minorităţilor (17 deputaţi), coaliţia din jurul PSD ar beneficia de o stabilitate politică de neclintit în următorii patru ani. Într-o ipotetică alianţă PSD-ALDE-UDMR-minorităţi am avea un total de 297 de parlamentari, cu 64 în plus faţă minimul necesar majorităţii. Pe scena politică au apărut însă informaţii că PSD poartă negocieri subterane cu mai mulţi parlamentari ai altor partide în vederea unui transfer în bloc care să le asigure social-democraţilor majoritatea absolută. Potrivit Constituţiei, în această situaţie PSD ar fi singurul partid care ar mai avea acces la consultările de la Cotroceni privind nominalizarea premierului.
Opoziţia, ani de pribegie
Cei patru ani de Opoziţie se anunţă ani de pribegie pentru liberali. Cu doar 20% din voturi, PNL s-a ales cu 99 de parlamentari (69 de deputaţi şi 30 de senatori), adică de peste două ori mai puţine mandate decât cele ale aleşilor cu adeziune la PSD. În plină criză internă, USR-ul lui Nicuşor Dan a devenit a treia forţă de pe scena politică. Formaţiunea antisistem şi-a atins obiectivul şi va avea 43 de parlamentari: 30 la Camera Deputaţilor şi 13 la Senat. Redistribuirea voturilor risipite a umflat şi zestrea PMP, partid care avea iniţial doar patru parlamentari. Formaţiunea lui Băsescu are acum 26 de aleşi: 18 deputaţi şi 8 senatori.
221 de parlamentari are PSD după distribuirea tuturor mandatelor. Social-democraţii mai au nevoie de doar 12 senatori şi deputaţi pentru a deţine majoritatea absolută în Parlament. Noul Legislativ va număra 465 de parlamentari, iar majoritatea va fi asigurată de alianţa care va dispune de cel puţin 233 de aleşi. În Camera Deputaţilor, PSD mai are nevoie de 11 deputaţi pentru majoritate absolută, în vreme ce la Senat îi lipsesc doar 2 senatori.
Dacă la repartizare ne lipsesc 2-3 mandate, cred că vor fi 3-4 parlamentari care vor vrea să fie în grupul PSD. Atunci nici nu se mai fac consultări cu celelalte partide, ci doar cu partidul care are majoritate absolută
Mandate: CAMERA DEPUTATILOR - 329 DEPUTATI 165 MAJORITATE
PSD 154 (le mai trebuie 11)
PNL 69
USR 30
UDMR 21
ALDE 20
PMP 18
Minoritati 17
Mandate: SENAT - 136 SENATORI MAJORITATE 69
PSD 67 (le mai trebuie 2)
PNL 30
USR 13
ALDE 9
UDMR 9
PMP 8
TOTAL: 465 DE PARLAMENTARI
MAJORITATEA PARLAMENTARA: 233
PSD ARE IN TOTAL: 221
LE-AR MAI TREBUI 12 ALESI
DOUA TREIMI INSEAMNA: 310 MODIFICARE CONSTITUTIE SI LEGI ORGANICE