A apărut programul de guvernare al Cabinetului Ponta II pentru perioada 2013-2016. Printre cele mai importante promisiuni se află creşterea salariului minim la 1.200 lei, alături de reducerea taxei pe valoarea adăugată de la nivelul actual de 24% la 19%. Mai mult, agricultorii vor avea TVA de 9%, în vreme ce pentru companii este promisă reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale la finalul perioadei.
Impozit diferenţiat
În acelaşi timp, se va introduce impozitul diferenţiat: se va păstra plafonul de 16%, însă se vor introduce pe parcursul mandatului şi impozit diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale iar cotele vor fi de 8%, 12% şi 16%. Există şi "scutirea de impozitare, pe o perioadă de 5 ani, a dividendelor care vor fi reinvestite în utilaje şi echipamente tehnologice, cercetare-dezvoltare, sub forma majorării capitalului social la societăţile unde sunt acţionari, sau participarea la capitalul social al altor societăţi comerciale şi care conduc la crearea de noi locuri de muncă".
Scad preţurile la case
Finalmente, "preţul de achizitie al locuinţelor pentru tineri va fi mult diminuat", se mai arată în programul de guvernare. CumĂ "Prin implicarea autorităţilor locale (primărie, consiliul judeţean) şi a guvernului se va ajunge la diminuarea substanţială a preţului locuinţelor".
Deficitul rămâne sub 3%
Toate acestea vor veni fără ca ţintele de deficit ale României să fie afectate: acesta va rămâne sub 3% din produsul intern brut până în 2016, calculat după metodologia europeană. Mai mult, se ţinteşte atingerea unui deficit bugetar structural de 0,7% în anul 2014 şi menţinerea acestui nivel şi în următorii doi ani.
Se termină două autostrăzi
Şi în domeniul autostrăzilor va exista o mare frenezie. Se vor termina până în 2016 autostrăzile Nădlac – Arad – Bucureşti "pentru a lega România de Europa (Coridorul IV)", se va termina Autostrada Transilvania şi va fi gata şi tronsonul Braşov - Predeal - Comarnic. Concomitent se promite demararea lucrărilor la Autostrada vest - est Târgu Mureş – Iaşi - Ungheni şi la Autostrada de Sud, pe ruta Bucureşti-Alexandria-Craiova-Turnu Severin-Timişoara.
De asemenea, se va realiza Coridorul IX paneuropean, pe ruta Bucureşti-Ploieşti-Focşani – Bacău – Paşcani. "Programul de construcţie a variantelor de ocolire va continua prin realizarea a 50 de variante de ocolire", se mai arată în document.
Pentru căile ferate se promite ca 60% din cei 15.000 de kilometri de cale ferată desfăşurată să fie aduşi la standarde europene pentru asigurarea unei viteze adecvate de transport.
Centrala de la Tarniţa va fi gata până în 2016
În sectorul energetic se plănuieşte introducerea tarifelor feed-in pentru producătorii mici şi micro, oferta pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va fi reluată şi se va termina centrala pe pompaj de la Tarniţa.
Export de gaze către Ucraina
"România reprezintă un potenţial rezervor de alimentare de gaze naturale către regiune, în cadrul UE, precum şi către Ucraina", se mai arată în programul de guvernare. Tot aici se mai găseşte şi "demararea acţiunilor de explorare pentru identificarea zăcămintelor exploatabile din şisturi bituminoase". Acestea sunt acum sub un moratoriu. Chevron şi MOL sunt principalele companii care au acorduri petroliere pentru extracţia gazelor de şist.
Pentru domeniul minier se va revizui cadrul legislativ deoarece "ultima strategie din industria minieră a expirat în 2010" şi toate măsurile luate până în prezent în sector sunt lipsite de o evaluare corectă a implicaţiilor induse în economie, potrivit actului.
Pe plan extern "parteneriatul strategic cu Azerbaijan va fi promovat în continuare cu prioritate" iar "relaţiile de parteneriat cu Turkmenistan şi Kazahstan vor fi substanţializate în vederea conferirii caracterului strategic natural care corespunde obiectivului promovării adecvate a intereselor României în regiune".
CEC se va specializa în agricultură
În domeniul bancar, se urmăreşte consolidarea CEC şi EXIMBANK, cu specializarea obiectului de activitate. Astfel, Eximbank se va concentra pe promovarea exporturilor şi stimularea dezvoltării industriale iar CEC - pentru finanţarea agriculturii, a IMM-urilor, a micilor întreprinzători şi activităţilor independente.
În turism este programată "creşterea de 10 ori a taxelor şi impozitelor pentru structurile hoteliere privatizate şi nefolosite sau răscumpărarea de către stat a structurilor hoteliere privatizate şi lăsate în paragină, modernizarea şi reprivatizarea lor".